
Ilie Dumitrescu a vorbit şi el despre subiectul abordat în ultimele zile de FRF şi jucătorii naţionalei, înainte de România – Kosovo. Federalii şi tricolorii se tem ca incidentele de anul trecut, când partida de pe Arena Naţională din preliminariile EURO 2024 a fost întreruptă timp de 40 de minute, să nu se repete.
Federaţia Română de Fotbal, jucătorii şi selecţionerul Mircea Lucescu au făcut deja apel către fani înaintea meciului care se joacă vineri, de la ora 21:45, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
Ilie Dumitrescu vrea ca fanii României să aplaude imnul Kosovo: „O lecţie”
Ilie Dumitrescu, fostul mare internaţional român, şi-ar dori ca fanii tricolorilor care vor fi prezenţi vineri seară pe Arena Naţională să le dea o lecţie kosovarilor. La meciul din deplasare, fanii kosovari au fluierat imnul României şi au jignit jucătorii lui Mircea Lucescu.
Cu toate acestea, Ilie Dumitrescu nu vrea ca fanii români să răspundă cu aceeaşi monedă şi şi-ar dori să vadă cum aceştia le oferă o lecţie adversarilor:
„Eu mă gândeam la un scenariu: în momentul în care e intonat imnul celor din Kosovo, să aplaude toată lumea. Așa, ca un răspuns pentru ce au făcut ei. Așa, cu mănuși albe. Ei ne-au jignit, noi să aplaudăm, o chestie de asta, o lecție. Așa mi-aș dori eu”, a declarat Ilie Dumitrescu, la digisport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăDragomir, turbat după UTA – Rapid: ”Îți vine să îl prinzi cu dinții de carotidă!”
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a reacționat dur după faza...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăPerianu era aproape de a semna cu altă echipă din SuperLiga, dar CFR a blocat transferul!
Ovidiu Perianu a fost aproape de o nouă mutare în Superliga, dar CFR Cluj...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăPresa lusitană îl acuză pe Varga după demiterea lui Folha: ”Nu au primit niciun salariu!”
CFR Cluj a anunțat, luni după-amiază, despărțirea de tehnicianul Antonio Folha, iar presa portugheză...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăE oficial: Dinamo l-a transferat pe înlocuitorul lui Gnahore!
Dinamo București a anunțat oficial transferul mijlocașului belgian Matthias Verreth, în vârstă de 28...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login