
Bergodi a spus că trebuie să le ridice moralul jucătorilor săi înaintea meciului important cu FC Argeş din semifinalele Cupei României, de marţi. Bergodi a subliniat că ar fi “ipocrit” dacă s-ar gândi că Rapid va face un rezultat bun la Craiova mâine.
Cristiano Bergodi, după Dinamo – U Cluj 2-1: “Nu facem o tragedie. A fost un meci mai puţin reuşit”
“A fost un meci mai puțin reușit din partea noastră, fără nerv, meci echilibrat, am avut șansa, am luat goluri. Asta a fost, un meci mai puțin reușit, Dinamo a reușit pe tranziție.
Nu, nu sunt de acord, jucătorii nu s-au relaxat, nu visează la titlu, i-am văzut la antrenamente, nu au nasul pe sus, doar că nu am făcut un meci reușit, nu am fost incisivi în față, în a doua repriză am avut prin Mendy o ocazie, dar în general am făcut prea puțin.
În toate meciurile am jucat, am creat ocazii, situații, dar azi nu s-a întâmplat asta. Aș fi ipocrit să mă gândesc că Rapid face un rezultat bun la Craiova, nu mă interesează asta, jucătorii erau dezamăgiți, mă interesează să revenim, avem un meci foarte important peste trei zile, o semifinală de Cupă, ne pregătim de acest meci fără probleme.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăMedalii fără răsplată! Simona Radiș: ”’Nu avem bani’. Sunt pentru altele, dar nu pentru noi”
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVlad Chiricheş, dezvăluiri şocante! Momentul care l-a uluit complet: „Nu aveam porţi! Recuperare? Nimic”
Vlad Chiricheş (36 de ani) a făcut dezvăluiri şocante despre Campionatul European 2016, găzduit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFlorin Prunea, ”dat pe spate” după Universitatea Craiova – Getafe: ”Omul meciului” + Jucătorul care l-a dezamăgit
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSpaniolii s-au convins de Ionuț Radu, după eșecul cu Juventus! Celta Vigo are ZERO puncte în Europa League
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login