
Gică Craioveanu a avut o reacţie dură despre scandalul momentului de la Real Madrid. Vinicius a fost eliminat în partida câştigată de „galactici” la limită cu Villarreal, scor 1-0.
În minutul 73, Vinicius l-a tras de păr pe Nathan Saliba şi arbitrul i-a arătat cartonaşul roşu, după intervenţia VAR-ului. Brazilianul a făcut o criză de nervi pe teren, după ce a aflat decizia „centralului”, fiind cu greu stăpânit de coechipieri.
Gică Craioveanu l-a făcut praf pe Vinicius, după scandalul din Real Madrid – Villarreal
Gică Craioveanu l-a criticat pe Vinicius, după ieşirea nervoasă avută, şi a declarat că brazilianul are probleme grave de comportament. Acesta nu s-a aflat la prima abatere, el având reacţii extrem de dure pe teren şi în trecut. Fostul internaţional crede că mijlocaşul se va despărţi în curând de „galactici”.
Totodată, Craioveanu a dat vina şi pe Jose Mourinho pentru cele întâmplate, mai ales pentru faptul că nu a venit la conferinţa de presă.
„Incredibil, nu pot să înțeleg! Băiatul ăsta are niște probleme grave, de atitudine, de comportament. În loc să continui faza, să te duci, ce nevoie ai să tragi un adversar de păr? Știind că e ceva grav. El a crezut că nu-l văd camerele.
Să nu te vadă 240.000 de camere? E imposibil! sâmbătă s-a vorbit despre o despărțire de Vini. Cu acest caracter, e foarte dificil. Publicul e deja cam sătul de acest comportament de copil.
Pentru mine, prima vină e a lui Mourinho. A vrut să încălzească meciul, uitați-vă la gesturile pe care le-a făcut. Inclusiv faptul că nu a vrut să se ducă la conferința de presă.
Pentru mine, e ceva grav. El a zis că a vrut să încălzească mai mult atmosfera, care era oricum fierbinte. El a zis că nu e roșu! S-a întors Mou din 2010, așa a scris presa spaniolă”, a declarat Gică Craioveanu, conform digisport.ro.
Vinicius, şanse mari să rateze El Clasico
Situaţia lui Vinicius este extrem de complicată, ţinând cont că a fost eliminat direct şi a avut şi acea răbufnire la adresa arbitrului. Sunt şanse foarte mari ca brazilianul să fie suspendat la El Clasico, meci care va avea loc pe 25 octombrie. Până atunci, Real Madrid va mai juca un meci de campionat, cu Sevilla.
Jurnaliştii de la marca.com au aflat ce a scris arbitrul Diaz de Mera în raportul meciului, atât în privinţa cartonaşului roşu, cât şi în ceea ce priveşte ieşirea necontrolată a lui Vinicius.
În primul rând, cartonaşul roşu, care a venit după ce arbitrul a fost chemat la monitorul VAR, a fost arătat pentru că „şi-a tras de păr adversarul în timp ce mingea era în joc, dar nu era în disputa dintre cei doi jucători”.
În ceea ce priveşte protestele vehemente ale brazilianului, acestea au fost notate în secţiunea „alte incidente”:
„În minutul 73 al meciului, când jocul era oprit, jucătorul cu numărul 7 al echipei gazdă, D. Vinicius José De Oliveira Do Nascimento, după ce a fost eliminat şi încă se afla pe teren, a continuat să protesteze, a ţipat şi s-a apropiat de zona în care mă aflam cu o atitudine agresivă”, a mai scris centralul în raport. De asemenea, Diaz de Mera a menţionat faptul că a fost nevoie de intervenţia coechipierilor lui Vinicius.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăDe unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: „Îi merge foarte bine”
Ion Ţiriac (87 de ani) are o avere estimată la suma fabuloasă de 2,2...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăCampionatului European individual de tenis de masă 2026! 6 români luptă pentru calificarea pe tabloul principal în AntenaPLAY
Campionatul European individual de tenis de masă 2026 se desfăşoară în Slovenia, la Ljubljana....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmă„Ce făceau la VAR, dansau Pamporea?” Verdict dur, după penalty-ul cerut de Universitatea Craiova
Universitatea Craiova a reuşit să o învingă cu 1-0 pe Csikszereda, în etapa a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăLionel Messi, atacat de unde se aştepta mai puţin: „Barcelona e mai presus de el! Să aibă grijă”
Joan Gaspart, fostul preşedinte al Barcelonei, a avut un discurs dur la adresa lui...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login