
Gică Hagi a făcut un anunţ de ultimă oră despre transferul lui Denis Alibec în Liga 1. Anunţul a fost făcut după ce echipa lui Hagi a câştigat primul meci din acest sezon: 2-0 cu Poli Iaşi.
Denis Alibec este liber de contract, iar Hagi a anunţat că încearcă să îl convingă să revină la Farul. Pe Alibec l-a vrut şi Gigi Becali în această vară la FCSB.
Gică Hagi a făcut un anunţ de ultimă oră despre transferul lui Denis Alibec în Liga 1
„Rivaldinho și Iancu sunt doi jucători care și-au dorit să vină la Farul, sunt foarte serioși cu mine și dau tot ce au ei mai bun. D-asta să nu aibă niciun dubiu suporterii. Ei dau tot ce au mai bun, atât cât au și cât pot să facă.
Chiar dacă lucrurile au mers bine, o să încercăm să-l aducem pe Alibec, să semneze pentru Farul, chiar dacă trebuie să bag mâna adânc în buzunar, să găsesc soluție„, a spus Gică Hagi după victoria cu Poli Iaşi.
Farul Constanţa – Poli Iaşi 2-0
La Ovidiu, ieşenii au avut prima ocazie mare, în minutul 7, la şutul lui Andrei Gheorghiţă, care a scăpat singur cu portarul gazdelor, dar Buzbuchi a respins. Rivaldinho a deschis scorul în minutul 34, cu un şut din careu, la pasa lui Cristian Ganea. La numai patru minute după gol din cauza unor descărcări electrice, nocturna stadionului de la Ovidiu s-a stins, iar arbitrul a oprit meciul pentru nouă minute. Partida s-a reluat şi prima repriză a fost prelungită cu 16 minute, iar în minutul 45+11 Gabi Iancu a majorat scorul de pe tabelă cu o lovitură de cap, din centrarea lui Grameni.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGata: a intrat la negocieri cu Gigi Becali! E așteptat să semneze cu FCSB
Lukasz Szukala (42 de ani) poate deveni noul director sportiv de la FCSB. Fostul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăImprovizația lui Laurențiu Reghecampf la meciul Chindia – FCSB
Duminică, FCSB a jucat pe terenul Chindiei un meci amical în pauza competițională. Atmosfera...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăCorona – Chambray Live Video, 19:00, DGS 2. Probleme de sănătate pentru brașovence
Corona Brașov, finalista Supercupei României, se confruntă cu dificultăți medicale înaintea duelului cu Chambray Touraine,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăChindia – FCSB 1-2. Victorie smulsă cu forcepsul pentru trupa lui Reghecampf + Boutoutaou, ratangiul de serviciu
FCSB s-a impus cu mari emoții contra celor de la Chindia Târgoviște, liderul din...
De admin

You must be logged in to post a comment Login