-
SuperLiga: Farul – Botoșani, sâmbătă, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: U Cluj – FC Argeș, sâmbătă, 20:30, DGS 1
Cristi Chivu a sosit la Parma în februarie 2025 și a reușit salvarea de la retrogradare, un lucru greu de realizat la începutul mandatului. Românul a plecat la finalul sezonului, chiar dacă fosta echipă îi oferise prelungirea contractului.
Antrenorul Parmei, fair-play la adresa lui Cristi Chivu: „A pus bazele acestei echipe”
Cristi Chivu se pregătește de meciul direct contra celor de la Parma. La conferința de presă, succesorul românului a avut doar cuvinte de laudă la adresa fostului internațional și a recunoscut că bazele actualei formații sunt puse de el.
- 7 remize, 3 victorii și 3 remize sunt rezultatele lui Cristi Chivu pe banca Parmei
„Chivu a pus baze importante pentru a ne ajuta să evităm retrogradarea anul trecut, iar aceste certitudini ne-au ajutat să atingem acest obiectiv anul acesta. Am încercat să creștem și să mergem mai departe.
Îmi imaginez că se va concentra și va da tot ceea ce are mai bun la meciul cu Parma. Am urmărit realizările sale de la Inter. Va fi special pentru el, dar și pentru noi va fi o oportunitate de a juca împotriva unei echipe puternice, de a crește și de a ne demonstra nivelul”, a spus Carlos Cuesta, antrenorul Parmei.
- Meciul Inter – Parma se joacă duminică, 3 mai, de la ora 21:45 și poate fi urmărit în direct la Digi Sport 2, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro și din aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.
Inter va fi campioana Italiei dacă se va impune etapa asta contra Parmei
În acest moment există 3 scenarii prin care Inter poate câștiga titlul în Serie A la capătul etapei 35 din Italia. În primul rând, trupa lui Cristi Chivu trebuie să o învingă pe Parma, iar atunci rezultatele celor de la Napoli și AC Milan nu mai contează.
Napoli va juca sâmbătă, 2 mai, pe terenul celor de la Como, iar AC Milan o va întâlni duminică pe Sassuolo, în deplasare. O remiză ar putea fi suficientă pentru Inter dacă Napoli nu o va învinge pe Como, moment în care meciul lui AC Milan nu ar mai conta.
Mai mult, dacă Napoli pierde cu Como, iar AC Milan nu câștigă pe terenul lui Sassuolo, Inter va fi campioană înainte să își joace meciul.
- Como – Napoli se joacă sâmbătă de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 4, iar Sassuolo – AC Milan duminică de la ora 16:00, Digi Sport 1.
Inter are 79 de puncte în acest moment în clasament, iar Napoli, campioana en-titre, cu 10 mai puțin, și AC Milan, 67, când mai sunt de jucat 4 runde din acest sezon.
Clasamentul din Serie A
Etichete: serie a , inter , cristi chivu , parma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
E oficial! România, la cel mai de jos nivel din istorie
Alte Sporturi
Alertă la Cluj înainte de derby-ul CFR – ”U”
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăRapid vrea să câştige titlul! Schimbarea majoră produsă de Daniel Pancu în Giuleşti: „Asta propune mereu Mister”
Rapid are planuri mari în acest sezon, după venirea lui Daniel Pancu pe banca...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăFraţii Pavăl, investiţie uriaşă pe terenul de milioane de euro care i-a aparţinut lui Dumitru Sechelariu!
Miliardarii români Dragoş şi Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman şi, cel mai recent, ai Carrefour...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăPrețul uriaș pentru jucătorul care l-a bătut pe Cristi Chivu: atacantul e dorit în Premier League și Serie A!
Atacantul care a reușit să impresioneze în meciul din Liga Campionilor, dintre Inter și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăGael Monfils s-a retras din tenis! Anunţul făcut de ITIA: „Nu mai are dreptul să participe la turnee”
Deşi declarase că doreşte să-şi încheie cariera la turneul Masters 1000 de la Paris,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login