Acest sezon al SuperLigii s-a încheiat cu trei surprize de proporții, două negative, dar și una pozitivă – retrogradările lui Sepsi și Poli Iași și salvarea miraculoasă a Unirii Slobozia.
Adrian Florea a povestit că are semne de întrebare în privința victoriei de la baraj a lui Metaloglobus București și a oferit și detalii din culisele echipei din Copou, care se confruntă cu mari probleme financiare de mai multe sezoane.

Vasile Miriuță, antrenor la Poli Iași datorită relației cu Florin Vulturar, impresarul de casă al lui Gigi Becali
Conform redactorului șef adjunct al iAMsport.ro, Vasile Miriuță a fost numit antrenor principal al echipei, în locul lui Emil Săndoi, în bună parte datoriă legăturilor familiale pe care le are cu Florin Vulturar, impresarul de casă al lui Gigi Becali.
Conducerea Politehnicii spera că odată ce agentul se va ocupa de transferurile echipei, problemele pe plan sportiv să se rezolve, iar echipa să se salveze de la retrogradare. Dar, în cele din urmă, a fost învinsă de un club cu un buget minuscul.
Costin Ștucan: Când sună președinți să se intereseze de ”Tăticuțul” (n.r. Vasile Miriuță), se pare că nu e vreo problemă.
Adrian Florea: Nu am nimic cu ”Tati”, dar eu sper să gata… ți-am spus cum l-au pus, a fost altă manevră.
Costin Ștucan: Există mărturii de la A la Z că e particular.
Remus Răureanu: El anunțase că s-a retras din fotbal.

Adrian Florea: A fost altă manevră: ei au sperat cu Vulturar, care a nașul lui ”Tăticuțul”, al copiilor, nu știu…
Costin Ștucan: Să aducă niște jucători.
Adrian Florea: Cu Șfaițer, care e și el…
Remus Răureanu: ”Florin Vulturar a creat lotul de la Poli Iași”

Remus Răureanu: Vulturar a creat lotul de la Poli.
Costin Ștucan: El e impresarul de casă al lui Becali.
Adrian Florea: Mai nou nu mai e.
Remus Răureanu: Mai e apropiat încă.

Adrian Florea: La Iași a dus 10 jucători.
Remus Răureanu: Da, la FCSB nu se poate face așa ceva.
Adrian Florea: Așa s-a sperat.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFC Voluntari – FC Botoșani 1-1. Egalitate la pauză!
De cealaltă parte, FC Botoșani a încheiat play-out-ul Ligii 1 pe poziția a patra,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPrimul gol din noul sezon de Liga 1 a fost un autogol. Greşeală uriaşă în Voluntari – Botoşani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCare sunt cele 22 de echipe care vor juca în Liga a 2-a? FRF, anunț uriaș pentru o echipă retrogradată
*Ca urmare a depunerii cererilor de înscriere, pentru sezonul 2026-2027 a rămas un loc...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReal Madrid a stabilit condiții clare! Când vor demara „los blancos” negocierile pentru Michael Olise
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Michael Olise își va...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login