
Alcaraz a disputat cu această ocazie a cincea sa finală consecutivă în circuitul profesionist, în care a înregistrat patru victorii (la Monte Carlo, Roma, Roland Garros și Queen’s), și o singură înfrângere, la Barcelona, în fața danezului Holger Rune.
Jucătorul iberic, campion la Queen’s și în 2023, va aborda astfel cu un moral ridicat turneul de Mare Șlem de la Wimbledon (30 iunie – 13 iulie), unde a cucerit trofeul în ultimii doi ani.
Carlos Alcaraz a primit aproape jumătate de milion de dolari pentru triumf
În urma succesului de la turneul londonez, Carlos Alcaraz a fost recompensat cu 471.755 de dolari și 500 de puncte ATP, în timp ce Lehecka a primit 253.790 de euro, precizează EFE.
Spaniolul s-a apropiat la 1.130 de puncte de italianul Jannik Sinner, liderul clasamentului ATP, care nu a reușit să-și apere titlul săptămâna aceasta la Halle (Germania), unde a fost eliminat în turul secund de kazahul Aleksandr Bublik, cel care a cucerit în final trofeul.
Sursa: Agerpres
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSimona Radiș, la Interviurile Digi Sport. “Am renunțat la o viață normală pentru canotaj”
La Liga: Betis – Barcelona, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – Corvinul, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIanis Hagi a încasat 12.000.000€
La Liga: Betis – Barcelona, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – Corvinul, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDanny Armstrong a văzut ce a făcut un coleg de la Dinamo și a spus-o direct: ”E fraier”
La Liga: Betis – Barcelona, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – Corvinul, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a găsit înlocuitor pentru Martin Pascual, după lovitura primită la Dinamo – Botoșani
La Liga: Betis – Barcelona, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – Corvinul, sâmbătă,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login