
-
UCL: Malmo – Sparta Praga, miercuri, 22:00, DGS 2
-
UCL: Lille – Slavia Praga, marți, 22:00, DGS 1
Ana ce a învins-o pe a doua favorită a competiției, canadianca Leylah Fernandez, 1-6, 7-6 (2), 6-2.
Ana Bogdan (31 ani, 103 WTA), venită din calificări, a obţinut victoria după două ore şi 32 de minute, în faţa unei adversare care a comis 11 duble greşeli.
Ana Bogdan – Leylah Fernandez cu 1-6, 7-6 (2), 6-2, la Cleveland
În setul decisiv, românca a avut nu mai puțin de 7 mingi de meci ratate, iar adversara reușea că câștige game-ul și să facă 2-5. Ana Bogdan a mai învins-o pe Fernandez (21 ani, 24 WTA) anul acesta, în primul tur la Roma, 6-4, 6-1.
În partida următoare, Ana Bogdan o va întâlni pe Greet Minnen (27 de ani, 75 WTA), cea care a trecut de Jaqueline Cristian ((26 ani, 68 WTA) cu 6-3, 7-6 (5).
Ana a mai învins-o pe Minnen la același turneu, în primul tur al calificărilor, dar belgianca a ajuns pe tabloul principal din postura de lucky loser.
Românca are 3-0 în meciurile directe cu Minnen, pe care a mai învins-o în 2016 la Bath (Marea Britanie), cu 6-2, 6-4, în optimi, şi în 2019 în semifinale la Dubai (ITF), cu 4-6, 6-3, 6-2.
Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 4.350 de dolari şi 48 de puncte WTA.
Jaqueline Cristian – Greet Minnen 3-6, 6-7 (5)
Minnen a reuşit să o învingă pe Jaqueline Cristian (26 ani, 68 WTA) cu 6-3, 7-6 (7/5). Românca a condus cu 4-2 în setul secund, iar în tie-break a avut 3-0, însă a pierdut în cele din urmă. Jaqueline Cristian rămâne cu un cec de 3.020 de dolari şi un punct WTA. precizează Agerpres.
Jaqueline Cristian câştigase primele sale două confruntări cu Minnen, cu 7-5, 6-4 în primul tur la Australian Open în 2022 şi cu 6-4, 6-3 în sferturi la Rouen în 2023.
Rezultatele înregistrate marţi în primul tur la Cleveland
- Beatriz Haddad Maia (Brazilia/N.1) – Viktorija Golubic (Elveţia) 6-3, 7-5
- Katerina Siniakova (Cehia/N.3) – Sayaka Ishii (Japonia) 6-7 (5/7), 6-3, 7-6 (7/5)
- Jessica Bouzas Maneiro (Spania) – Varvara Gracheva (Franţa) 4-6, 6-3, 6-2
- Sara Sorribes Tormo (Spania) – Yafan Wang (China) 6-4, 6-1
- Peyton Stearns (SUA/N.6) – Moyuka Uchijima (Japonia) 6-0, 1-6, 6-1
- Greet Minnen (Belgia) – Jaqueline Cristian (România) 6-3, 7-6 (7/5)
- Ana Bogdan (România) – Leylah Fernandez (Canada/N.2) 1-6, 7-6 (7/2), 6-2
Etichete: jaqueline cristian , wta cleveland , ana bogdan cleveland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDaniel Pancu, categoric după FCSB – Rapid 4-1: ”E groaznic”. Și-a anunțat decizia: ”Voi schimba toată echipa”
FCSB a reușit să o învingă pe Rapid, scor 4-1, în cadrul etapei 13 din...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA vrut să joace în FCSB – Rapid, dar Gigi Becali l-a scos din lot: ”Să nu mai aibă vreo cerere”
FCSB a învins-o clar pe Rapid, cu scorul de 4-1 (0-1), sâmbătă seara, pe...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăOlimpiu Moruțan s-a convins, după FCSB – Rapid 4-1
Rapid a fost învinsă, scor 1-4, de FCSB, pe Arena Națională, în etapa a...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAlex Pașcanu a rămas uimit de ce s-a întâmplat la FCSB – Rapid 4-1: ”Și cu asta, basta!”
Rapid a suferit o înfrângere dură în derby-ul cu FCSB, scor 1-4, în etapa...
De admin

You must be logged in to post a comment Login