-
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă, 18:30, DGS 1
În vârstă de 33 de ani, atacantul revine în fotbalul spaniol după perioade petrecute la AC Milan, Galatasaray şi la Como.
Alvaro Morata a semnat cu Leganes și a plâns la conferința de presă
Anterior, după ce a parcurs etapele formării la grupele de juniori la Atletico Madrid şi Getafe, i s-a alăturat lui Real Madrid şi a debutat în primul eşalon alături de formația de pe „Bernabeu”.
După un împrumut la Juventus şi o revenire la Real Madrid, vârful a evoluat ulterior pentru Chelsea, Atletico Madrid şi Juventus.
Acum, Morata a ajuns la Leganes sub formă de împrumut pentru sezonul în curs, cu opţiune de cumpărare la finalul stagiunii, conform anunţurilor făcute atât de clubul din Madrid, cât şi de cel italian.
În timpul conferinței de presă de prezentare, Morata a fost foarte emoționat și a început să plângă în timp ce vorbea despre tatăl său și povestea cât de mult a însemnat să se întoarcă acasă, la Madrid, scrie AS.
Alvaro Morata a cucerit 20 de trofee de-a lungul carierei, remarcându-se în special prin câştigarea Campionatului European din 2024, din postura de căpitan, şi a Ligii Naţiunilor din 2023 alături de selecţionata Spaniei, precum şi prin două titluri în Liga Campionilor (2013/14, 2016/17), două titluri de campion al Spaniei (2011/12, 2016/17), două Cupe ale Spaniei (2010/11, 2013/14) şi o Cupă Mondială a Cluburilor (2017) alături de Real Madrid.
Cu Juventus, atacantul a câştigat două titluri consecutive în Serie A (2014/15 şi 2015/16).
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Alvaro Morata, căsătorit cu Alice Campello
Galerie Foto
Etichete: transferuri , alvaro morata , mercato , leganes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăOUT! Nemulțumit de Vinicius, Jose Mourinho nu a stat pe gânduri și e gata să îi dea marea lovitură
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 minute în urmăFrancezii i-au dat lovitura lui Ianis Hagi: ce se întâmplă cu transferul
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăCe veste: E OUT, după thriller-ul AS Roma – Real Madrid 3-4
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăAvertisment pentru Universitatea Craiova, înainte de meciul cu Getafe: ”La limita regulamentului!”
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login