
Alexadru Musi a dezvăluit ce poreclă i-a pus lui Daniel Bîrligea, coechipierul său de la FCSB. Mijlocaşul a dezvăluit că i-a transmis un mesaj de încurajare atacantului, înainte de România – Kosovo, meci care va fi în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, vineri, de la ora 21:45.
Daniel Bîrligea traversează o formă excelentă la FCSB şi a fost convocat de Mircea Lucescu, pentru „dubla” cu Kosovo şi Cipru, din Liga Naţiunilor. Atacantul l-a lăsat „acasă” pe George Puşcaş.
Alexandru Musi, poreclă fabuloasă pentru Daniel Bîrligea
Alexandru Musi a transmis că îi spune lui Daniel Bîrligea „Micuţu’”, şi l-a avertizat pe acesta că în cazul în care nu va marca pentru România, în meciul cu Kosovo, se va supăra pe el.
Totodată, Musi a vorbit şi despre situaţia sa de la FCSB. Acesta a subliniat că îşi doreşte să prindă mai multe minute, ţinând cont că a evoluat în 14 partide ale roş-albaştrilor, în acest sezon, în toate competiţiile.
„În seara asta se va decide dacă ne lasă la meci, nu pot să spun mai multe. Încerc să-mi fac treaba cât mai bine, să mă gândesc la ce se întâmplă în jurul meu, la echipă, la naţională, şi nu la ce se vorbeşte, eu doar vreau să joc fotbal şi atâta tot.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăCristiano Ronaldo, „distrus” de Erik ten Hag: „Le spunea colegilor să se menajeze la antrenamente”
Erik ten Hag a oferit declaraţii incredibile despre Cristiano Ronaldo. Antrenorul olandez l-a pregătit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăUniversitatea Craiova a primit vestea înaintea partidei cu Inter d’Escaldes. Premieră pentru olteni în cupele europene
Universitatea Craiova va juca săptămâna aceasta pe terenul celor de la Inter Club d’Escaldes...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăJose Mourinho a aflat că Real Madrid va fi arbitrată de Istvan Kovacs şi nu s-a abţinut: „Nu glumeşte”
Jose Mourinho a oferit declaraţii despre Istvan Kovacs, înaintea meciului Real Madrid – Leipzig,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMihai Stoica știe cum o poate bate FCSB pe Rapid: „Vom fi alții” Reordul care se va bate la derby
Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica pariază pe echipa lui Laurențiu...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login