După ce a jucat la echipe precum ASA Târgu Mureș, Pandurii și Academica Clinceni, Adrian Șut a ajuns la FCSB în 2019. Cu toate acestea, primul său sezon a fost împrumutat la Clinceni, iar din 2020 a evoluat pentru gruparea roș-albastră.
Adrian Șut, mesaj dedicat perioadei petrecute la FCSB
După peste cinci ani la campioana ultimelor două sezoane, Șut a plecat în Emiratele Arabe Unite, la Al-Ain. După oficializarea transferului său, acesta a publicat un mesaj de despărțire pentru suporterii roș-albaștrii.
”Unul dintre campioni pleacă. A venit momentul să-mi iau rămas-bun.
După 5 ani și jumătate, a venit momentul unui rămas-bun care doare mai mult decât pot explica în cuvinte. Am ajuns la FCSB copil, cu vise mari, cu ochii plini de speranță și cu dorința curată de a juca pentru echipa pe care o iubeam din copilărie. Aici am crescut, aici m-am format și tot aici am învățat ce înseamnă sacrificiul, presiunea și onoarea de a purta acest tricou.

FCSB nu a fost niciodată doar un club pentru mine. A fost casa mea. A fost familia mea. A fost locul unde am devenit bărbat, unde am căzut și m-am ridicat, unde am luptat, am visat și am simțit ce înseamnă să joci cu inima pentru niște culori. Trăirile de aici m-au definit ca fotbalist și ca om și vor rămâne pentru totdeauna adânc întipărite în sufletul meu.
”Nu spun adio, spun mulțumesc”
Plec cu capul sus, cu respect, recunoștință și o dragoste sinceră pentru acest club. Indiferent unde mă va purta drumul, legătura creată aici nu se va rupe niciodată. Pentru că, oriunde aș fi, voi rămâne mereu unul dintre voi — un suporter care va trăi fiecare bucurie și fiecare luptă a FCSB-ului cu aceeași emoție.

A fost o onoare și o mândrie imensă să port banderola de căpitan a acestei echipe și să reprezint vestiarul, clubul și suporterii pe teren. Este o responsabilitate pe care o voi purta mereu în suflet.
Îmi doresc din tot sufletul ca finalul să ne găsească bucuroși, uniți, sărbătorind titlul 29, pentru că FCSB și suporterii ei merită mereu să fie în vârf.
Nu spun adio. Spun mulțumesc pentru tot”, a scris jucătorul pe conturile sale de socializare.
Pentru campioana en-titre, Șut are 212 partide, pe parcursul cărora a adunat 16 goluri și 14 pase decisive.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmă„ADUO 2: tot Red Bull are cel mai performant motor termic” Adrian Georgescu, după ce FIA a publicat primele concluzii
Nikolas Tombazis, directorul departamentului de monoposturi al FIA, a declarat: „FIA a efectuat o...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGOOOL Răzvan Marin în play-off-ul Champions League! AEK, show cu Levski
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! Mutare de 95.000.000 de euro în Europa
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăPlay-off Champions League: Celje – Slovan 1-2 / Lyon – Fenerbahce 1-2 / AEK Atena – Levski 4-0 / Viking – Dinamo Zagreb 3-1
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login