
Adrian Porumboiu a răspuns recent la o întrebare intrigantă privind posibila sa revenire ca finanțator în fotbalul din România. Recent, au apărut informații potrivit cărora fostul conducător de la Vaslui e gata să investească la FC Botoșani ca sponsor, iar această veste a deschis și subiectul de discuție menționat anterior.
Fostul acționar din Moldova a transmis însă că nu are de gând să se mai ocupe de vreo echipă, după ce a făcut acest lucru timp de 10 ani la galben-verzi în trecut. În plus, Porumboiu a menționat că a luat această decizie chiar după ce a renunțat la frăiele clubului FC Vaslui, în anul 2013.
Porumboiu, doar sponsor în fotbalul românesc
În cadrul aceleiași discuții, fostul arbitru a vorbit și despre posibiliatea de a investi la FC Botoșani, subiect pe care l-a mai abordat și acum câteva zile. Porumboiu a spus că se află în discuții cu Valeriu Iftime, finanțatorul moldovenilor, după care a dat asigurări că se va ajunge la o înțelegere.
“Nici vorbă să revin ca finanțator. Am niște discuții cu Valeriu Iftime, dar nu să vin ca finanțator. Ceva de sponsorizare, este adevărat. Deocamdată este într-o analiză acest proces, nu am tras niciun fel de linie. Se va face înțelegerea la momentul potrivit. Suntem la stadiul de discuții. Suntem prieteni și va avea loc această sponsorizare, fără probleme.
Nu m-am gândit niciodată să mai revin. Îmi trebuie atâta timp să mai cheltui cât am cheltuit (n.r. râde). 50 de milioane de euro. N-are niciun sens, am dat uitării, sub nicio formă. Am luat această decizie atunci când am plecat de la Vaslui“, a spus omul de afaceri, potrivit digisport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali a făcut „alegerea corectă” la FCSB, dar a fost avertizat: „Cu siguranţă!”
Bogdan Stancu l-a lăudat pe Gigi Becali pentru decizia numirii lui Laurenţiu Reghecampf ca...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMașina zburătoare a lui Musk poate intra direct în Formula 1! Cum se compară Roadster cu un bolid condus de Verstappen
Elon Musk este din nou în centru atenției în întreaga lume după prezentarea pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDinamo – FC Botoşani 1-0. Armstrong declanșează nebunia pe Arena Națională! Imprudență a lui Anestis
Dinamo şi FC Botoşani se vor întâlni vineri seară, de la ora 21:00, într-un...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură pentru Nuno Campos! Jucătorul lui Dinamo va absenta de la partida cu CFR Cluj
Dinamo București joacă împotriva celor de la FC Botoșani în cadrul etapei a 12-a...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login