
România a pierdut şi al patrulea meci din Liga Naţiunilor, cu Suedia, 0-1, iar pentru tricolori viitorul se anunţă a fi unul complicat, asta pentru că perspectivele sunt negre în contextul jocului slab al fotbaliştilor.
Tricolorii au acum o lună de pauză, după care în noiembrie vor disputa ultimele 2 meciuri din Liga Naţiunilor, cu Polonia, acasă, şi în deplasare, în Bosnia, confruntări care vor fi în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
Gică Popescu salută atitudinea publicului de la meciul României cu Suedia
Gică Popescu a căutat aspectele pozitive din ceea ce s-a întâmplat pe Arena Naţională şi a ţinut să menţioneze atitudinea pe care au avut-o spectatorii.
„Din păcate este victoria publicului, au fost 90 de minute alături de jucători, i-au împins de la spate. Din păcate am pierdut a 4-a oară la rând, chiar dacă am putea spune că echipa a arătat diferit, în special în repriza secundă când am avut ceva situaţii. Dar o înfrângere rămâne. Eu cred că am avut o problemă la mijlocul terenului”, a spus Gică Popescu la Antena 1.
Adi Mutu ştie care e marea problemă a României după eşecul cu Suedia
Adrian Mutu a făcut o analiză mai în detaliu şi a declarat că încercarea lui Hagi de a face din naţională o formaţie ofensivă este una care necesită timp.
„Cred că băieţii au fost mult mai focusaţi, erau sub presiune, chiar dacă publicul nu a reacţionat în mod negativ. Din păcate, rezultatul nefast umbreşte evoluţia mai puţin bună a tricolorilor. Iar e o greşeală de poziţionare a lui Raţiu, ajunge târziu lângă jucătorul lor, de acolo iese şi golul. În fine, a fost o greşeală colectivă. Avem un timing rău la pressing, ieşim pe rând, suntem eliminaţi foarte uşor.
Suferim în posesia adversarului şi alergăm prea mult după minge. În seara asta chiar au muncit şi au vrut. Au fost câteva acţiuni bune în ofensivă. Depinde totul de Gică Hagi, dacă simte puterea să continue. E de lucrat la echipa naţională, mai ales pe sistemul şi strategia pe care o vrea Gică. Echipa naţională a jucat mult timp stând la locul ei şi încercând să iasă pe contraatac, acum se vrea un pressing”, a spus şi Adi Mutu la Antena 1.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA fost prezentat oficial, înainte de CFR Cluj – ”U” Cluj
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a aflat echipa care se află în discuții cu Marius Baciu
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA refuzat invitația la meciul de retragere a lui Leo Messi! Cum l-a numit apoi, în direct la TV
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSe îngroașă gluma! A apărut primul candidat care vrea să îi ”fure” postul lui Gianni Infantino la șefia FIFA
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin

You must be logged in to post a comment Login