Adrian Mititelu nu l-a „iertat” pe Gigi Becali, care în trecut a declarat că și-l dorește pe Juan Bauza, dar că nu vrea să plătească banii ceruți de alb-albaștri în schimbul său.
Acum, omul de afaceri a dat-o la întors, deși, după retrogradarea celor de la FCU Craiova, prețul argentinianului ar putea scădea.
Adrian Mititelu s-a dezlănțuit pe rețelele de socializare
Văzând declarațiile omului cu banii de la FCSB, Mititelu nu s-a mai putut abține și a reacționat.
”Sunt acri strugurii atunci când nu ajungi la ei! FERGUSON, stai liniștit că nu-l iei nici cu 5 milioane de euro! N-ai fotbalist de valoarea lui PEPE în lot! În decembrie ai oferit 2 milioane, am refuzat propunerea în 3 secunde”, a fost mesajul pe care Adrian Mititelu l-a postat pe contul său de Facebook.
Gigi Becali a explicat care sunt motivele pentru care a renunțat la dorința de a-l transfera pe unul dintre fotbaliștii cel mai bine cotați care evoluează în România.
”Pe Bauza nu-l iau nici dacă îmi dă el bani. Îngreunează jocul. Nu e vorba că nu e jucător de valoare, dar trebuie să facă faza defensivă. Doar Coman și atacantul central pot să nu se apere”, au fost vorbele finanțatorului roș-albaștrilor.

Și-a găsit „clienți” și la cealaltă echipă a Craiovei
Gigi Becali nu l-a enervat doar pe Adrian Mititelu. Războiul său cu Mihai Rotaru a ajuns la un nou episod după ultimele afirmații ale patronului noii campioane a României.

”Eu nu-l vreau pe Rotaru în cupele europene. Dar stafful îl vrea, ca să fie obosit în campionat. Eu am zis că nu vreau, pentru ca nu cumva Rotaru să aibă curaj să investească în transferuri.
Eu am niște opțiuni, stafful are altele. Eu așa gândesc. Mă iau după cum sunt eu, că investesc dacă sunt în cupele europene. Eu nu mor până nu iau Liga Campionilor! Nu mor! Slavă ție, Doamne! Slavă ție!
Domnul le face pe toate. Când vrea Domnul, Becali poate bate și selecționata lumii. Voi spulbera toate echipele din Europa. Mă distrez cu ele”, a mai transmis Gigi Becali, într-o intervenție pentru Fanatik.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLukas Podolski i-a ”suflat” Cupa lui Bogdan Racovițan!
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIon Țiriac a surprins: ”E cel mai mare jucător din toate timpurile, pentru că avea zero talent”
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVine în staff-ul lui Mirel Rădoi? Fotbalistul s-ar putea retrage la finalul sezonului
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăStarul lui Chelsea ar putea rata convocarea la Campionatul Mondial. Rivalul din Premier League cu care se luptă pentru convocare
Starul lui Chelsea, Cole Palmer (23 de ani) ar putea rata participarea la Campionatul...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login