-
Baraj Liga 2: Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistrița, miercuri, 17:30, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Germania – Portugalia, miercuri, 22:00, DGS 1
Așa cum însuși antrenorul a anunțat de la finalul sezonului regulat, Adrian Mihalcea nu va continua la Unirea Slobozia.
Adrian Mihalcea pleacă la UTA Arad
Tehnicianul o va prelua, dacă nu apare ceva neprevăzut, pe UTA Arad, care s-a despărțit la finalul sezonului de Mircea Rednic.
Adrian Mihalcea a fost dorit și de Petrolul, de unde a plecat Mehmet Topal, dar e decis să dea curs ofertei de la UTA Arad.
Adrian Mihalcea a stat două sezoane la Unirea Slobozia și în ambele și-a îndeplinit obiectivul. Primul sezon a fost încheiat cu obținerea promovării în prima ligă, unde Unirea Slobozia a jucat în premieră, iar a doua campanie a fost terminată cu salvarea de la retrogradare, după succesul cu FC Voluntari de la baraj.
Adrian Mihalcea, din nou la UTA, după opt ani
Adrian Mihalcea a mai antrenat-o pe UTA Arad, dar în urmă cu opt ani, la începutul sezonului 2017 – 2018, când echipa ardeleană era în Liga 2.
În primul mandat la Arad, a stat pe bancă doar 5 etape, în care a înregistrat două victorii, două egaluri și un eșec.
Etichete: adrian mihalcea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăCum arată Dan Petrescu după ce a avut probleme medicale foarte grave: ”Doctorul a decis să iau pauză”
Fostul tehnician al celor de la CFR Cluj a fost prezent în tribune la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăCornel Dinu îi sugerează lui Nuno Campos o schimbare în primul 11 la Dinamo: ”Mi se pare mult mai incisiv”
Dinamo și-a păstrat poziția de lider, dar prestația din ultima partidă a scos la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăDecebal Rădulescu șterge pe jos cu vedeta Rapidului: ”Trebuie să se ducă, ce să caute?!”
Favorită în derby-ul în fața rivalei FCSB, Rapid a suferit o corecție dură pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăJérôme France a câștigat Trofeul Poiana Brașov 2026!
Tradiționalul traseu dintre Livada Poștei și Poiana Brașov a găzduit, în perioada 23–25 octombrie,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login