-
EHF Champions League: Dinamo – Sporting, miercuri, 19:45, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, miercuri, 21:30, DGS 1
- Denis Drăguș (2, 18) a marcat pentru România, în timp ce Laizou (29) și Charalampous (77) au punctat pentru Cipru.
”Tricolorii” au înregistrat astfel un nou rezultat rușinos, după umilința administrată de Canada, iar de acum șansele de calificare la turneul final de anul viitor, din aceste preliminarii, par utopice.
Sorin Cârțu, dezamăgit de modul în care a arătat România cu Cipru. ”Au jucat mult după ureche”
Soprin Cârțu (69 de ani), președintele de onoare al celor de la Universitatea Craiova, a urmărit prestația ”Tricolorilor” de la Nicosia și a izbucnit, în direct la Digi Sport.
”Nu am anii de experiență ai lui Mircea Lucescu, nu am nici valoarea lui, dar am și eu zeci de ani de antrenorat în spate și pot emite o părere.
Mi s-a părut aiurea și golul doi pe care l-am primit. Man pierde mingea în jumătatea nostră de teren, în 35 de metri, eu nu înțeleg!
Nu e nimeni la mijloc, ne-au dat gol ca o chestie de școală, așa.
Nu te poate prinde într-o situație ca asta.
După ureche mi s-a părut. E mult după ureche ce au jucat”, a spus Sorin Cârțu, într-o intervenție telefonică în direct, găzduită de emisiunea Liga DigiSport.
Oficialul grupării din Bănie crede că după acest rezultat, naționala României mai păstrează șanse pentru Cupa Mondială doar din Liga Națiunilor.
”E clar că joci meci de baraj, cu altceva nu ai șansă. Din grupa asta nu ai șansă, mergi la baraj din Liga Națiunilor.
Să duci două baraje e greu, degeaba treci unul, dacă pe al doilea nu-l reușești”, a mai spus Cârțu, la Digi Sport.
Moldovan: ”Parcă am devenit altă echipă după 2-0”
Portarul naționalei noastre a recunoscut că de la 2-0, România nu a mai jucat nimic.
”Parcă am devenit altă echipă după 2-0. Ciprioții au preluat inițiativa, au jucat mai bine ca noi în repriza a doua. Să fim realiști! Ei au avut ocazii și după 2-2”, a mai spus Moldovan.
Chestionat ce mai crede despre prezența la Cupa Mondială și dacă trebuie să ne concentrăm de acum pentru barajul din Liga Națiunilor, Moldovan a replicat:
”Așa era și în campania trecută, când părea că totul e terminat și am încheiat grupa pe primul loc. Tot noi trebuie să o scoatem la capăt, câtă vreme mai sunt șanse matematice.
Iar apoi, da, mai avem barajul”, a mai spus Moldovan.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
VIDEO cu rezumatul partidei Cipru – România 2-2
Programul Grupei H din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026:
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0
21:45 – Austria – ROMÂNIA 2-1
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru 2-0
21:45 – San Marino – Austria 0-4
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru 1-0
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina 0-6
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria 1-2
21:45 – Cipru – ROMÂNIA 2-2
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino.
Clasament Grupa H din preliminariile pentru CM 2026
Etichete: sorin cartu , romania preliminarii , video cipru romania , sorin cartu romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe a spus Marius Baciu despre oferte, după ce s-a scris că e dorit în străinătate: „Bineînţeles că vom spune DA”
După ce în ultimele zile au apărut informaţii că Marius Baciu e dorit în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRusul Batrakov a marcat în Galatasaray – Barcelona şi a intrat în istorie: de 15 ani nu s-a mai întâmplat asta
Galatasaray a primit vizita Barcelonei, în etapa a doua a grupei de Champions League....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSituaţie bizară la Interul lui Cristi Chivu! Calhanoglu a ajuns în rol de fundaş central şi a comis penalty!
Club Brugge a deschis scorul, în minutul 30 al meciului pe care îl dispută...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăInter – Brugge 1-3 şi Galatasaray – Barcelona 1-4 se joacă ACUM. Probleme pentru Chivu în Champions League
A doua etapă din UEFA Champions League a început în această seară, nouă partide...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login