-
SuperLiga: CFR – Hermannstadt, duminică, 15:00, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – Universitatea Craiova, duminică, 20:30, DGS 1
”Il Luce” a convocat 28 de jucători pentru cele două partide, iar printre aceștia se numără și Cristi Manea (28 de ani).
Cristi Manea: ”M-am bucurat ca un copil, parcă sunt la prima convocare”
La finalul duelului Rapid – Farul 3-1, Manea a recunoscut că s-a bucurat pentru că a revenit în circuitul echipei naționale.
- 26 de meciuri are fundașul dreapta în tricoul României, iar ultima dată a fost convocat pentru duelurile cu Kosovo și Cipru din Liga Națiunilor (noiembrie 2014), însă atunci nu a apucat să joace.
”Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte și pentru faptul că am ajuns pe primul loc. Vreau să le mulțumesc tuturor celor de la Rapid pentru că mi-au dat încredere, staff-ului, colegilor, suporterilor care sunt alături de noi.
Mi-am văzut de treaba mea, am muncit și mă bucur că joc meci de meci, merg la echipa națională. M-am bucurat ca un copil, parcă sunt la prima convocare.
Mi-a scris prima oară Denis Drăguș, îmi pare rău că nu e și el. Suntem foarte buni prieteni, e o bucurie, o onoare, o mândrie, orice jucător își dorește să fie la echipa națională și voi da tot ce am mai bun.
Drăguș a văzut mai repede, eu eram la odihnă, n-am mai putut să dorm, m-a felicitat. Mai avem de lucrat, dar suntem bucuroși că am reușit să legăm încă o victorie, ceea ce ne dă încredere și sper să o ținem tot așa”, a spus Cristi Manea.
Lotul României pentru meciurile cu Moldova și Austria
PORTARI
Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 33/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 43/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 5/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Mihai POPESCU (FCSB, 5/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 0/0), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 47/6), Raul OPRUȚ (Dinamo, 4/0), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 0/0);
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 33/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 39/10), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 47/6), Florin TĂNASE (FCSB, 23/5), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 0/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 4/0);
ATACANȚI
Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 1/0), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 4/1), David MICULESCU (FCSB, 4/0).
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRecordul doborât de două ori în câteva ore la Campionatul Mondial 2026
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Recordul pentru cel mai...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA aflat că ratează Campionatul Mondial şi şi-a anunţat retragerea de la echipa naţională
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Căpitanul Japoniei, Wataru Endo, a devenit indisponibil pentru...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMotivul incredibil pentru care pauza de hidratare a fost prelungită cu 40 de secunde la Mexic – Africa de Sud
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Deşi sud-africanii au vrut...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăVeste importantă pentru eroii Stelei ’86! Proiectul privind indemnizațiile de merit a trecut de o etapă decisivă
Deputatul și președintele Comisiei pentru tineret și sport din Camera Deputaților, Ciprian Paraschiv, a...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login