-
SuperLiga: CFR – Hermannstadt, duminică, 15:00, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – Universitatea Craiova, duminică, 20:30, DGS 1
- Alex Dobre (10 și 67) și Elvir Koljic (21) au marcat pentru giuleșteni, în timp ce Ionuț Vînă (57) a punctat pentru ”Marinari”.
Victor Angelescu: ”N-a fost noroc, am jucat mai bine ca ei. Nu cred că am avut noroc”
După finalul partidei, Victor Angelescu, președintele Rapidului, a avut o intervenție în emisiunea Fotbal Club și a susținut că trupa lui Gâlcă nu a avut parte de noroc în meciul contra Farului în ciuda faptului că toate cele 3 goluri au venit în urma unor devieri ale adversarilor.
”N-a fost noroc, am jucat mai bine ca ei. Nu cred că am avut noroc. La ce să avem noroc? Au început bine repriza a doua cei de la Farul, au dat și gol, au avut câteva ocazii. Putea fi altfel meciul, am trecut peste acele minute și am câștigat.
Sezonul acesta suntem mult mai uniți toți, echipă, antrenor și conducere. Va conta cum vom trece peste momentele dificile.
Vor mai apărea momente grele, cum a fost cel cu Hermannstadt, și trebuie să vedem cum vom trece peste aceste momente de acum încolo.”, a spus Victor Angelescu.
Există posibilitatea ca Rapid să nu rămână lider la finalul rundei în funcție de rezultatul meciului Universitatea Craiova – FCSB. Oltenii vor urca din nou pe primul loc dacă se vor impune pe Arena Națională.
Clasamentul din SuperLiga, după Rapid – Farul 3-1
VIDEO cu rezumatul partidei Rapid – Farul 3-1
Etichete: video rapid farul , victor angelescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTransfer de 6.000.000 de euro pentru Ştefan Baiaram. Mihai Rotaru şi-a dat OK-ul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ştefan Baiaram ar putea...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăArnold Garita a rat cărţile pe faţă şi le-a spus francezilor ce a găsit în România, la FCSB: „Am fost şocat”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Arnold Garita (31) a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAlexander Zverev, la a patra semifinală de Grand Slam din acest an
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Alexander Zverev a înregistrat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăImagini jenante pe Camp Nou, în timp ce Barcelona o umilea pe teren pe Feyenoord! Ce s-a întâmplat
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Stadionul Camp Nou, care...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login