Universitatea Craiova era aproape calificată în primăvara europeană, dar a fost învinsă de AEK cu scorul de 3-2 în finalul meciului de la Atena.
Oltenii au rata șansa de a merge mai departe în cupele europene, iar acum sunt nevoiți să se axeze doar pe campionat și Cupa României.
Cristi Borcea o compătimește pe Universitatea Craiova
Ratarea calificării a fost văzută drept una tragică de către mai mulți oameni din fotbal, iar acuma venit și rândul lui Cristi Borcea să vorbească despre eșecul oltenilor.
Fostul patron din Liga 1 a recunoscut că i-a fost milă de olteni, dar a spus și că dacă Mirel Rădoi ar fi fost pe bancă, acest eșec nu s-ar fi întâmplat.

”Da, mi-a fost milă. A fost ceva incredibil! Eu mă uit foarte rar la un meci întreg, dar m-am uitat, m-am plimbat, am presimțit după al doilea gol.
Antrenorul a făcut schimbări bune, a băgat fundași și a încercat să se închidă, dar au fost deconectați total și s-au apărat prea în careu. Toată echipa Craiovei era în 20 de metri și era foarte greu să reziste.
Craiova are o echipă foarte puternică, sunt jucători buni. După părerea mea, dacă era Mirel Rădoi pe bancă, niciodată nu ar fi pierdut calificare.
Rădoi întreruperea, spărgea o sticlă, intra pe teren, făcea ceva! I-ar fi scos puțin din nervul ăla”, a spus Cristi Borcea pentru sport.ro.

Universitatea Craiova a terminat anul 2025 pe primul loc în SuperLigă
Chiar dacă oltenii au fost eliminați din cupele europene, aceștia se pot mulțumi cu locul unu la finalul anului 2025. Craiova are ca obiectiv titlul de foarte mulți ani, iar în acest sezon are șanse mari să-l și câștige.
De asemenea, echipa din Bănie are ocazia să treacă mai departe și în Cupa României, dacă obține cel puțin un egal cu FCSB în duelul care va avea loc în 2026.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSorin Cârțu, categoric după ce Denis Drăguș i-a zis „da” lui FCSB: „Noi suntem mai tari decât anul trecut”
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFavoritul lui Dan Șucu a plecat definitiv de la Rapid! A semnat tot în SuperLiga
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Cuplul anului”, împreună din nou la două luni de la anunțul despărțirii!? Vinicius Junior nu s-a abținut!
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Cuplul anului”, împreună din nou la două luni de la anunțul despărțirii!? Vinicius Junior nu s-a abținut!
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login