-
Minifotbal, Cupa Mondială 2025: România-Azerbaijan, marți, 19:30, DGS 1
-
Baraj Bundesliga: Eintracht Braunschweig – Saarbrücken, marți, 21:30, DGS 4
Doar șase meciuri (56 de minute) a jucat internaționalul italian sub comanda lui Patrick Vieira, fără să-și treacă în cont vreo contribuție decisivă.
Contractul cu Genoa ajunge la final la finalul sezonului și, așa cum era de așteptat, se va despărți de ”Grifoni”.
Mario Balotelli: ”Voi juca doi sau trei ani în America înainte să mă opresc”
”Le mulțumesc suporterilor lui Genoa care țin la mine, dar am făcut o alegere greșită în ceea ce privește tipul de club. E puțin probabil să mai joc în Italia sau în Europa”, a afirmat Balotelli, potrivit presei din Italia.
Atacantul italian a anunțat că vrea să-și continue cariera în America, fără să precizeze însă dacă în MLS sau în vreun campionat din America de Sud.
”Da, America. Voi juca doi sau trei ani înainte să mă opresc. Va fi un șoc, dar tot ce înconjoară fotbalul nu îmi va lipsi”, a mai spus cel poreclit ”Super Mario”.
Mario Balotelli a avut un start lansat de carieră și și-a trecut în CV echipe precum Inter, Manchester City, AC Milan și Liverpool, dar a continuat pe o pantă descendentă.
Nice, Marseille, Brescia, Monza, Adana Demirspor și Sion sunt formațiile la care a jucat italianul începând cu vara anului 2016.
Etichete: mario balotelli , genoa , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăExperții Digi Sport, după prima repriză dintre CFR – ”U” Cluj: ”Nu are cu cine” / ”Are forța să revină”
”U” Cluj o conduce pe CFR la pauză, scor 2-1, în etapa a 2-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăAprobat în unanimitate! Decizie istorică în Turcia, după transferul lui Mohamed Salah
Mohamed Salah (34 de ani) a devenit idol peste noapte în Turcia, după transferul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăManchester City – Brighton 1-2, DGS 4. Liverpool – Chelsea 1-1, DGS2. Arsenal, eliminată de o echipă de liga a patra
Cupa Ligii Angliei a revenit cu o adevărată surpriză pe canalele Digi Sport. În...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăCFR-U Cluj 1-2, ACUM, DGS 1 / Dinamo-Chindia 5-2 / Corona Brașov-FC Argeș 0-3. Programul și rezultatele
Cupa României a revenit marți, 27 octombrie, cu etapa a doua din faza grupelor,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login