Connect with us

Alte Sporturi

Gică Hagi va primi o indemnizaţie de merit din partea statului! Câţi bani va încasa lunar „Regele”

Câştigătorii Cupei Campionilor Europeni şi ai Supercupei Europei vor primi lunar o indemnizaţie de merit din partea statului. Gică Hagi nu a câştigat Cupa Campionilor Europeni, în 1986, dar a cucerit Supercupa Europei, în 1987. A fost chiar marcatorul golului în meciul pe care Steaua l-a câştigat, cu 1-0, cu Dinamo Kiev.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Indemnizaţia de merit pe care sportivii o vor primi va fi în cuantum de 6.200 de lei, bani neimpozabili.

Indemnizaţie de merit pentru câştigătorii Cupei Campionilor Europeni şi ai Supercupei Europei

„A trecut de Senat și de Comisia pentru tineret și sport. Mai are de trecut de o comisie, după care intră la vot în plenul Camerei Deputaților. Comisia pentru muncă trebuie să dezbată proiectul. Se știe, indemnizația este de 6.200 de lei, neimpozabilă. Există o lege în baza căreia sunt acordate 1.700 de indemnizații de merit. Venim cu un amendament foarte bun, prin care vor beneficia de această indemnizație toți câștigătorii Cupei Campionilor Europeni, la toate sporturile de echipă. Aici va intra și handbalul.

Nu sunt foarte mulți sportivi, să știți. Puțini dintre ei mai trăiesc. Impactul bugetar nu este foarte mare, dar impactul sufletesc este imens. Merită acest lucru.Prin amendamentul adus de colegii mei, va intra și Gică Hagi, pentru că a fost inclusă și Supercupa Europei. Cred că a fost singurul transfer făcut atunci. Și câștigătorii Supercupei din 1987 vor beneficia. Probabil și Oltchim, și CSM București. Mai este ceva la rugby, prin anii ’60-’70. Foarte puțini dintre marii performeri mai trăiesc. Cât or mai trăi, haideți să-i cinstim!”, a anunţat deputatul AUR Ciprian Paraschiv, citat de fanatik.ro.

Printre marii sportivi români care primesc deja indemnizaţie de merit din partea statului se numără Ilie Năstase (80 de ani) şi Nadia Comăneci (64 de ani).

Victor Piţurcă: „Au fost colegi de-ai noștri care s-au stins din cauza situației financiare foarte rele”

Victor Piţurcă, fost atacant al Stelei, câştigător al Cupei Campionilor Europeni şi al Supercupei Europei, saluta iniţiativa acordării de indemnizaţii de merit pentru foştii mari sportivi români.

În luna mai, atunci când câştigătorii Cupei Campionilor Europeni au fost la Comisia pentru tineret și sport din Camera Deputaților, Gabi Balint a cerut, în numele tuturor colegilor săi, ca foştii mari fotbalişti, care au obţinut o performanţă istorică, să primească această recunoştinţă.

„Eu, personal, nu am dat importanță prea mare acestui lucru și cred că am greșit. Am fost în prim-planul mediei mulți ani și puteam să abordez acest subiect. Au fost colegi de-ai noștri care s-au și stins din cauza situației financiare foarte rele.

Știți proverbul: «Niciodată nu e prea târziu!». Și în momentul ăsta sunt colegi de-ai noștri care din punct de vedere financiar… Dar haideți să nu vorbim despre asta! Este vorba despre respectul care trebuie să existe pentru performanțele noastre.

Nu știu, dar faptul că se fac eforturi pentru acest lucru contează. Dar nu văd de ce nu ar trece”, declara Victor Pițurcă.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi