-
Conference League: Astana – Corvinul, miercuri, 17:00, DGS 1
-
Conference League: CFR Cluj – Maccabi Petach Tikva, joi, 20:00, DGS 1
Federaţia Americană de Gimnastică a anunţat că a făcut apel şi a depus alte dovezi la TAS pentru a demonstra că Jordan Chiles ar trebui să păstreze bronzul obţinut în finala de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.
Galerie Foto
Americanii au răbufnit, după ce TAS a respins apelul făcut de Federația de Gimnastică din SUA: ”Rușine!”
Românca Ana Maria Bărbosu s-a clasat iniţial pe locul al treilea, cu 13,700 puncte, în întrecerea desfăşurată la începutul săptămânii trecute, dar a fost retrogradată pe poziţia a patra după ce echipa SUA a depus o contestaţie, la scurt timp după ce Chiles şi-a încheiat exerciţiul, ceea ce a dus la creşterea notei americancei de la 13,666 la 13,766, suficient pentru ca aceasta să urce de pe locul 5 pe 3 şi să o depăşească astfel pe reprezentanta ţării noastre.
România a adus cazul în faţa TAS, care a decis ca Chiles să primească nota iniţială, pe motiv că SUA a trimis contestaţia sa după termenul limită de un minut şi, în consecinţă, aceasta trebuie anulată.
Federația Română de Gimnastică a transmis că judecătorii de la Laussane au respins apelul făcut de americani pentru că probele suplimentare aduse n-au putut demonstra că antrenoarea lui Jordan Chiles a depus contestație în timpul regulamentar. Astfel, Ana Bărbosu rămâne cu medalia de bronz.
”TAS a subliniat că pe parcursul procedurilor ‘s-a stabilit în mod concludent prin înregistrările oficiale furnizate de Federaţia Internaţională de Gimnastică, necontestate de nicio parte în timpul procedurilor’ faptul că acea contestaţie depusă de d-na Landi (antrenoarea Cecile Landi) a fost transmisă tardiv, după limita de un minut”, se arată în comunicatul FRG.
Galerie Foto
Americanii nu au digerat bine decizia și au răbufnit pe rețelele sociale: ”O rușine pentru sport!”, ”Jordan, nu da medalia înapoi! E a ta”, ”Ce se întâmplă dacă Jordan păstrează medalia? Merge poliția la ea acasă?” sau ”Ridicol! Corectitudinea în sport nu mai există”, au fost doar câteva dintre reacții.
Titlul olimpic la sol a revenit braziliencei Rebeca Andrade, învingătoare în faţa americancei Simone Biles (argint), care a plecat la rândul ei acasă cu trei medalii de aur cucerite la Paris, la individual compus, în concursul pe echipe şi la sărituri, notează Agerpres.
Luni, la revenirea în ţară de la Paris, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a precizat că medalia de bronz din finala de la sol va ajunge în România până la sfârşitul acestei săptămâni.
Etichete: tas , medalie bronz , federația americană de gimnastică , ana barbosu , jordan chiles
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe performanță! Arne Slot i-a egalat pe Carlo Ancelotti și Guus Hiddink, după Southampton – Liverpool 2-3
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRadu Drăgușin n-a stat pe gânduri, a doua zi după meciul cu Manchester City
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Urmașul lui Leo Messi”, dorit în Arabia Saudită: cluburile care vor să-l ia de la Barcelona
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFCSB – Unirea Slobozia 3-0. ”Roș-albaștrii” au reușit cea mai categorică victorie din acest sezon de SuperLigă
24.11.2024, 20:13 SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login