
Unul dintre cei mai importanți jucători dintre cei care nu au contract, Ryad Mahrez, e aproape să înceapă o nouă aventură, asta după ce și-a încheiat înțelegerea cu Al Ahli la finalul stagiunii trecute.
Așadar, mijlocașul algerian de bandă părăsește Arabia Saudită, dar o să continue tot în zona Golfului, asta pentru că a bătut palma cu o formație din Qatar.
Ryad Mahrez e gata să semneze după ce a plecat din Arabia Saudită
Fostul star al lui Manchester City este foarte aproape de o mutare surprinzătoare în Qatar, la Al-Shamal, formație care evoluează în prima ligă a țării. Potrivit informațiilor anunțate de Fabrizio Romano, dar și a altor surse, internaționalul algerian a ajuns la un acord de principiu cu Al-Shamal pentru un contract valabil un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. Mahrez urmează să ajungă în Qatar la începutul săptămânii viitoare pentru vizita medicală și ultimele formalități.
În vârstă de 35 de ani, Mahrez era liber de contract după ce s-a despărțit în această vară de Al-Ahli. Algerianul a petrecut trei sezoane la formația saudită, după transferul de la Manchester City, iar în această perioadă a avut un rol important în cele mai importante performanțe ale clubului.
Al-Ahli a anunțat oficial plecarea lui Mahrez în luna iulie, după 122 de apariții, 37 de goluri și 46 de pase decisive. Printre trofeele câștigate de algerian se numără două ediții consecutive ale AFC Champions League Elite, în 2025 și 2026, precum și Supercupa Arabiei Saudite.
Ryad Mahrez își poate înfrunta fosta echipă în Liga Campionilor Asiei
La Al-Shamal, Mahrez va avea ocazia să rămână în competițiile asiatice. Formația din Qatar participă în acest sezon în AFC Champions League Elite, competiție pe care fostul jucător al lui Manchester City a câștigat-o de două ori în tricoul lui Al-Ahli.
Mutarea îl va pune pe Mahrez și în postura de a-și întâlni fosta echipă. Al-Shamal este programată să joace împotriva lui Al-Ahli în luna noiembrie, astfel că algerianul ar putea evolua pentru prima dată împotriva formației pe care a reprezentat-o în ultimii trei ani.
Mahrez vine după o vară agitată, în care viitorul său a fost incert. Au existat informații despre posibile mutări în Europa, în Turcia sau în alte campionate din zona Golfului, însă varianta Al-Shamal este cea care s-a concretizat până acum. Algerianul își continuă astfel cariera la nivel de club, după ce s-a retras din fotbalul internațional în urma Campionatului Mondial din 2026.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMeciuri cu 6 și 9 goluri pentru Farul și FC Botoșani! Cum s-au descurcat FC Argeș, Petrolul și Oțelul
Liga Națiunilor: Spania – Cehia, sâmbătă, 21:45, DGS 1 EHF Champions League: FTC –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFerencvaros – CSM București, LIVE VIDEO, 17:00, DGS 1. Gyor – Bistrița, 19:00, DGS 2. Duel România – Ungaria în EHF Champions League
Liga Națiunilor: Spania – Cehia, sâmbătă, 21:45, DGS 1 EHF Champions League: FTC –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVictorie pentru Cristi Chivu în Italia
Liga Națiunilor: Spania – Cehia, sâmbătă, 21:45, DGS 1 EHF Champions League: FTC –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSCM Râmnicu Vâlcea – Metzingen ACUM, DGS 1 | Show al vâlcencelor în EHF European League
Liga Națiunilor: Spania – Cehia, sâmbătă, 21:45, DGS 1 EHF Champions League: FTC –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login