
Antonelli (Mercedes) a avut un weekend plin de probleme. A făcut doar 9 tururi în FP1, până de o problemă hidraulică l-a tras pe dreapta. Mercedes a schimbat preventiv unitatea de putere, ceea ce l-a făcut să înceapă FP2 mai târziu. A parcurs numai 16 tururi, dar ritmul a fost foarte bun, realizând cel de-al doilea timp al sesiunii, la 0,552 secunde de George Russell. În Q1, Antonelli a lovit zidul interior din primul viraj, avariind partea stânga-față. A trebuit să oprească mașina. Deși timpul său îi permisese formal să treacă în Q2, nu a mai putut participa și a fost clasificat al șaisprezecelea.
Un weekend formidabil pentru George
În același timp, George Russell (Mercedes) a avut un weekend formidabil. A dominat primele două antrenamente libere și s-a clasat al doilea în FP3, după Verstappen (Red Bull Racing). Apoi, în Q3, a obținut pole-ul cu cea mai mare diferență din cariera sa, dar și din istoria acestui Mare Premiu. Dacă în 2016, Rosberg se clasa primul pe grilă, cu 0,757 secunde în fața ocupantului poziției secunde, în 2026 Russell a pus între el și Leclerc (al doilea pe grilă) 0,837 secunde.
Trei tururi rapide cu aceleași gume
George Russell a obținut pole-ul cu același set de softuri pe tot parcursul Q3. Turul său de pole a fost chiar al treilea tur rapid pe acel set. Russell spune că majoritatea rivalilor au făcut câte două tururi pe pneuri, iar McLaren a fost echipa care a revenit la boxe pentru cauciucuri proaspete.
Strategia Mercedes a fost deliberată: Russell a plecat cu suficient combustibil pentru mai multe încercări. Primul tur a fost unul de siguranță („banker”), iar apoi a atacat progresiv. Faptul că pneurile au continuat să ofere performanță i-a permis să îmbunătățească fără un set nou. Mercedes își menține pneurile foarte bine în fereastra de funcționare și nu le degradează excesiv. Datele de long-run din antrenamente au arătat același lucru. Russell avusese cea mai bună medie dintre piloții analizați, 1:47.960 pe medium, înaintea lui Verstappen (1:48.119 pe soft) și Piastri (1:48.345 pe soft).
Rezultat foarte bun pentru Red Bull
În ciuda acestui fapt, piloții Red Bull au fost neașteptat de aproape de ritmul de cursă al lui Russell. Traseul din Baku e însă unul tradițional favorabil team-ului austriac, care, să nu uităm, în acest sezon dispune de cel mai puternic motor cu ardere internă de pe grilă. Or, în condițiile în care bateria se golește cam la jumătatea lungii linii drepte de 2,2 kilometri, puterea motorului cu combustie rămâne crucială în Azerbaijan.
Recuperare pentru Kimi
În cursă, după ce a pierdut o poziție după start, Antonelli a recuperat douăsprezece poziții, realizând un al doilea comeback spectaculos după cel de la Monza. Hadjar a revenit după accidentare direct cu o clasare pe podium, cel de-al treilea pentru francez în acest sezon. Putem spune că Max și-a găsit un coechipier pe măsură, mai ales că Hadjar se poate considera nedreptățit de decizia echipei de a nu-i cere să-l lase în față. Spre sfârșitul primului stint, când Hadjar era pe pneuri soft, iar Max pe medii, Isack era mai rapid decât cvadruplul campion mondial și a vrut să depășească pentru a-l ajunge pe Piastri, aflat pe poziția secundă.
Russell a redus diferența la 66 puncte
Așa, am avut cel mai strâns finiș în Formula 1 de la Marele Premiu al SUA din 2002 (Barrichello – Schumacher), Verstappen trecând linia la 0,1 secunde în urma lui Russell. Este cea de-a treia victorie a lui Russell din 2026 și cea de-a opta din carieră. E, totodată, prima oară în cariera lui George când conduce un Mare Premiu de la cap la coadă.
În urma acestei curse, Antonelli conduce în clasamentul piloților (302 puncte), cu Russell al doilea (236) și Hamilton al treilea (199). Diferența dintre Antonelli și Russell s-a diminuat de la 81 la 66 puncte.
Circuitul din Baku e unul care nu încurajează depășirile, ci formarea ”trenulețelor” și care, sincer vorbind, nu prea are ce căuta în F1. Mult mai multe așteptăm de la cursa următoare, un traseu clasic reîntors în mod neașteptat în calendar: Sepang, duminica viitoare.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDemisie la națională după înfrângerea din Liga Națiunilor
Federaţia Georgiană de Fotbal a anunţat sâmbătă demisia antrenorului francez, mulţumindu-i pentru emoţiile trăite...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă8.000 de euro pe lună! Salariul cu care Rui Duarte vine în SuperLiga
Rui Duarte este alegerea conducerii de la Oțelul pentru postul de antrenor principal, după...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSergej Barbarez le-a pus gând rău tricolorilor lui Hagi înainte de meciul direct
Bosnia și Herțegovina a obținut o remiză pe terenul Poloniei, scor 0-0, iar rezultatul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFCSB poate solicita despăgubiri de la Manchester City! Miza este de milioane de euro
Manchester City a fost găsită vinovată pentru 114 capete de acuzare privind încălcarea regulamentelor...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login