Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Daniel Pancu a oferit imaginile serii, după ce Rapid a învins-o dramatic pe Oţelul, scor 1-0, în etapa a opta din Liga 1. Alexandru Paşcanu a marcat la ultima fază a partidei de la Galaţi.
Duelul dintre Oţelul şi Rapid a fost unul echilibrat. Gălăţenii au rămas, însă, în inferioritate numerică în minutul 78, după ce Patrick a văzut şi al doilea cartonaş galben.
Daniel Pancu, bucurie nebună după Oţelul – Rapid 0-1
Giuleştenii lui Daniel Pancu au forţat victoria până la final, profitând de omul în plus avut pe teren. În minutul 90+4, Olimpiu Moruţan a executat perfect un corner, iar Alexandru Paşcanu a marcat cu o lovitură de cap, la care portarul Dur-Bozoancă nu a mai putut interveni.
Imediat după golul marcat de fundaşul giuleştenilor, s-a declanşat nebunia pe teren. Daniel Pancu a sprintat de pe bancă şi s-a bucurat alături de elevii săi, pe teren. Antrenorul Rapidului a fost prins în mijlocul jucătorilor şi a căzut peste ei, în euforia momentului.

Graţie victoriei cu Oţelul, Rapid a revenit pe locul secund. Giuleştenii au 15 puncte şi sunt la doar două lungimi faţă de liderul Dinamo. În runda următoare, trupa lui Daniel Pancu se va duela cu Voluntari, pe teren propriu.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăOțelul – Rapid 0-1. Nebunie la Galați! Pașcanu a decis meciul la ultima fază
06.09.2026, 22:25 SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăJuventus – AC Milan 0-0, ACUM pe DGS 2 / Frosinone – Venezia 3-2. Bîrligea a intrat pe final. Etapa a 3-a din Italia continuă
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăAlexandru Pașcanu a spus totul, după ce a marcat în minutul 90+4 în Oțelul – Rapid
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăDeja s-a convins! Cum a numit Stojilkovic fotbalul românesc, după cinci meciuri în SuperLigă
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login