Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Gigi Becali (68 de ani) a anunţat transferurile lui Denis Drăguş (27 de ani), Karlo Muhar (30 de ani) şi Meriton Korenica (29 de ani) la FCSB. Fostul mare jucător al lui Dinamo, Ionuţ Lupescu (57 de ani), în prezent preşedinte la CS Dinamo, a spus, râzând, că speră ca cei trei să joace cu Dinamo în derby-ul de sâmbătă.
Denis Drăguş, care şi-a reziliat contractul cu Trabzonspor, ar putea apărea în echipă sâmbătă seară, în condiţiile în care vineri semnează cu FCSB.
Reacţia amuzantă a lui Ionuţ Lupescu, după ce Gigi Becali a anunţat transferurile lui Drăguş, Muhar şi Korenica
„Dinamo pare favorită, dar eu cred că, indiferent de locul în clasament şi indiferent de forma fiecărei echipe, niciodată nu poţi să spui că e o favorită. Întotdeauna jucătorii se mobilizează foarte mult, mai mult decât trebuie.
Noi sperăm că, fiind acasă, suporterii să ne împingă de la spate şi să câştigăm.
Sigur că sunt probleme la FCSB, dar nu cred că asta e treaba celor de la Dinamo. Ei să îşi vadă de joc, de jocul bun pe care l-au prestat până acum şi să câştige acest meci.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăSorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la Ningbo
Aflată la a doua participare la Ningbo, după ediția din 2023, Cîrstea a întâlnit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăVictor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
Deși FCSB a plecat cu toate cele trei puncte de la Voluntari, după golurile...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăVictor Pițurcă îl avertizează pe Gică Hagi după cele patru eșecuri ale României: ”Publicul nu o să aibă răbdare la infinit”
Fostul tehnician consideră că următoarele două partide vor avea o importanță majoră, iar lipsa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăFostul căpitan de la FCSB a semnat un contract ieșit din comun: ”Trebuie să merit acei bani”
Fostul internațional român a povestit că înțelegerea cu formația bănățeană a fost una atipică,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login