Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Rapid București a reușit să evite înfrângerea în derby-ul cu Universitatea Craiova, după o repriză a doua solidă făcută de formația antrenată de Daniel Pancu.
Giuleștenii se mențin la două puncte în spatele liderului Dinamo, care a scos, de asemenea, un rezultat de egalitate în această etapă, cu Corvinul Hunedoara.
Alex Pașcanu: „Știam că o să cadă”
Alexandru Pașcanu a vorbit la finalul partidei dintre Rapid București și Universitatea Craiova despre felul în care s-a exprimat formația antrenată de Daniel Pancu. Acesta nu a ratat ocazia de a-l ironiza pe Nicușor Bancu, care l-a acuzat că a încasat cartonaș galben din cauza lui.
„Cred că am făcut un meci bun, un meci frumos pentru spectatori, un rezultat echitabil. Am schimbat un pic sistemul și a venit și momentul nostru să îi dominăm. Au avut momentele lor în prima repriză. Cred că vreo 30 de minute am fost peste ei și puteam cred să marcăm mai multe goluri și să câștigăm.
Nu știu dacă e regret sau nu, dar știam că în repriza a doua o să cadă și ei pentru că erau obosiți. Știam că vor încerca să iasă tare în prima repriză. Am luat acel gol la o fază fixă care trebuia evitat. Am avut reacție. Nu știu de ce a luat galben Bancu, ne-am împins, putea să nu dea galben. Eu i-am zis că toată ziua vine și cere câte ceva, el e acolo.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăCe au scandat fanii FCSB-ului la Voluntari, înaintea derby-ului cu Rapid
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăDenis Drăguș a primit interzis de la Gigi Becali: s-a aflat după 2-1 cu FC Voluntari
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăArnold Garita a marcat primul gol la FCSB și a explicat mesajul arătat pe teren: „Adevărul să iasă la iveală”
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmă(P) De ce datele în timp real au devenit esențiale | Winner
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login