Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Mirel Rădoi a fost dat afară de la Gaziantep după un start de sezon nefast, iar tehnicianul român ar putea să revină în Liga 1, crede omul care a fost rival al celor de la FCSB toată cariera. Ioan Andone spune că îl vede pe antrenorul rămas liber de contract ca fiind o soluţie pentru gruparea patronată de Gigi Becali.
„Ando” e de părere că Mirel Rădoi are nevoie de timp mai mult pentru a face un pas înainte şi a avea performanţe la o echipă, iar un astfel de scenariu este greu de realizat în fotbalul din Turcia.
Mirel Rădoi, din nou la FCSB? Ioan Andone a dat verdictul
Mirel Rădoi a fost pus pe liber de către Gaziantep, dar acesta ar putea să nu fie mult timp fără angajament, fiind propus pentru o întoracere la FCSB, echipă pe care a părăsit-o în primăvară tocmai pentru a merge în Turcia.
„Păi, la FCSB! Nu de la FCSB a plecat? Mie îmi pare rău. Mirel este un antrenor bun, asta e părerea mea. Trebuie să aibă răbdare. Nu știu ce s-a întâmplat acolo, începuse bine campionatul. Turcii n-au răbdare, la fel ca în Arabia Saudită sau în Emirate. Prea puțin stă la o echipă!
El trebuie să stea 3-4 ani la o echipă, să se verifice pe el, să aibă răbdare, an de an să facă un pas înainte. Cluburile mai vând jucători, aduci tu din altă parte, să asamblezi… e mult de muncă! El a construit o echipă superbă la Craiova. Chiar îmi pare rău. Sincer, îmi pare rău! Am citit aseară că sunt probleme… Ce rău îmi pare! Chiar îmi pare rău de el!”, a spus Ioan Andone la sport.ro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăHarry Kane a pus mâna pe premiu la Gala Balonului de Aur 2026: cel mai bun atacant al sezonului. Mesaj pentru soție
Harry Kane (33 de ani), atacantul celor de la Bayern Munchen, a câștigat trofeul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBătaie în toată regula între jucători după Galatasaray – Fenerbahce! Scene incredibile din Turcia
Duelul dintre Galatasaray şi Fenerbahce din campionatul Turciei s-a terminat cu succesul formaţiei gazdă,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFostul antrenor al lui Gică Hagi de la Viitorul, cel mai bun din lume la Gala Balonului de Aur 2026
Gala Balonului de Aur este evenimentul de referință pentru fotbalul profesionist, iar ediția de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFabulos: Thierry Henry a făcut toată sala să râdă cu întrebarea pusă lui Lamine Yamal
Gala Balonului de Aur a început cu un premiu important acordat celui mai bun...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login