Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Marius Şumudică a confirmat un transfer la CFR Cluj, după victoria cu Csikszereda. Antrenorul a obţinut al doilea succes la rând pe banca clujenilor, trupa din Gruia reuşind să-i învingă pe „ciucani” cu 3-2, în etapa a şaptea din Liga 1.
Marius Şumudică a anunţat că CFR Cluj a ajuns la un acord cu portarul Arpad Tordai (29 de ani). Acesta se va alătura echipei, după ce va fi ridicată interdicţia la transferuri.
Transferul confirmat de Marius Şumudică la CFR Cluj: portarul Arpad Tordai
Pe lângă Arpad Tordai, Marius Şumudică a anunţat că mai aşteaptă şi alte transferuri. Acesta a dezvăluit că patru jucători au ajuns deja la un acord cu CFR Cluj, urmând să semneze contractele.
„Sperăm săptămâna viitoare (n.r. să vină întăririle). Sunt deja patru jucători (n.r. înțeleși cu CFR). Sunt patru jucători pe care așteptăm să-i luăm. Mai avem în vedere și alți doi jucători.
L-am luat și pe portarul Tordai să ne acoperim și la portar că aveam doar un copil„, a declarat Marius Şumudică, conform digisport.ro, după Csikszereda – CFR Cluj 2-3.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDecizie aproape nemaivăzută în tenis! Uimiți de Sorana Cîrstea, americanii n-au mai stat pe gânduri
SuperLiga: Dinamo – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: UTA – Csikszereda, sâmbătă, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAryna Sabalenka a oprit meciul de la US Open din cauza mirosului și s-a dus la arbitru. Microfoanele au captat totul
SuperLiga: Dinamo – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: UTA – Csikszereda, sâmbătă, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFC Botoșani – Sepsi, LIVE VIDEO 15:00, Digi Sport 1. Ambele formații vin după eșecurile din Cupă
SuperLiga: Dinamo – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: UTA – Csikszereda, sâmbătă, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPlanul pus la cale de Gigi Becali, după transferul lui Denis Drăguș la FCSB
SuperLiga: Dinamo – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: UTA – Csikszereda, sâmbătă, 17:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login