Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Cel mai discutat posibil transfer din această vară, cel al lui Julian Alvarez de la Atletico Madrid la Barcelona, ar putea să aibă o concluzie surprinzătoare. Atacantul este dorit şi de cei de la Arsenal, iar formaţia londoneză ar putea să fie parte dintr-o afacere interesantă.
Jucătorul sud-american este piesa lipsă din echipa catalană, cred şefii grupării, iar tocmai din acest motiv au insistat să-l transfere în această vară, însă nu au avut succes până acum, fiind refuzaţi de cei de la Atletico Madrid.
Julian Alvarez, transferat la Barcelona, chiar în ciuda opoziţiei lui Atletico Madrid?
Reprezentanţii lui Julian Alvarez au discutat deja cu cei de la Arsenal şi au propus o situaţie de compromis, care să mulţumească toate părţile implicate. Dacă atacantul acceptă trecerea la formaţia engleză, atunci o să aibă o clauză de reziliere care să-i permită în orice moment să se transfere la Barcelona dacă este achitată suma specificată, notează presa din Regat.
Oficialii grupării londoneze nu se opun unui astfel de scenariu, asta în condiţiile în care clubul lor o să iasă cu un profit financiar din această afacere. Acum, rămâne de văzut dacă argentinianul o să plece în cele din urmă de la Atletico Madrid în actuala perioadă de mercato sau o să continue să joace sub comanda lui Diego Simeone.
Preşedintele lui Atletico Madrid a interzis transferul lui Julian Alvarez la Barcelona
Preşedintele lui Atletico Madrid a ieşit la atac după ce Barcelona a continuat să spună public că vrea transferul lui Julian Alvarez, acuzând totodată că jucătorul este ţinut prizonier de către madrileni.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu a dat verdictul și a pronunțat trei nume, după PSG – Barcelona 4-2: ”Meciul s-a decis aici”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSpaniolii au aruncat prosopul! Ce-au spus după ce PSG a câștigat meciul cu Barcelona
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăManchester City – AEK Atena 5-1. „Cetățenii” au făcut spectacol pe Etihad. Răzvan Marin a fost titular la oaspeți
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHansi Flick a recunoscut totul și a avut un remarcat, după PSG – Barcelona 4-2: ”Joacă fantastic. E incredibil”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login