În cursul acestei săptămâni, Zeljko Kopic a bătut palma cu nou-promovata din Ekstraklasa, iar câteva zile mai târziu a ajuns în stafful acestuia și Florentin Petre.
[embedded content]
Alessandro Caparco: ”Am stat puțin de vorbă”
Croatul nu se oprește aici și ar vrea să aducă la Wieczysta Cracovia un alt fost colaborator, pe Alessandro Caparco, cel care a activat la formația din Ștefan cel Mare între 2022 și 2025.
Italianul Caparco a afirmat că a analizat situația a doi portari din lotul echipei poloneze: Antoni Mikulko și Nikola Cavlina.
”Ieri am stat puțin de vorbă. Sunt doi portari tineri acolo: un croat și un polonez. Antoni (n.r. Mikulko) și celălalt e Cavlina (n.r. Nikola), care a fost la naționala U21 a Croației. I-am văzut pe amândoi”, a declarat Caparco pentru iAMsport.ro.
Kopic, aproape de debutul pe banca polonezilor
Kopic a negociat intens cu oficialii clubului din Cracovia, iar discuțiile s-au încheiat, în cele din urmă, cu un acord. Tehnicianul croat a semnat un contract valabil pentru un sezon, cu opțiuni de prelungire pentru încă doi ani, conform surselor iAMsport.ro.
Înțelegerea îi aduce și o creștere progresivă a salariului. În primul sezon, Kopic va încasa 28.000 de euro pe lună. Dacă va continua și în al doilea an, venitul său lunar va urca la 32.000 de euro, în timp ce pentru al treilea sezon este prevăzut un salariu de 38.000 de euro pe lună.
Kopic a condus deja primul antrenament la Wieczysta, grupare care are un start dificil de sezon. După primele patru etape, Wieczysta Cracovia are doar trei puncte, după o victorie și trei înfrângeri, și ocupă locul 17 în clasament.
Sâmbătă, de la ora 18:30, Kopic are parte de meciul de debut pe banca noii formații. Wieczysta se deplasează pe terenul Wislei, echipă clasată pe locul 7.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali i-ar putea oferi 750.000 de euro salariu unui jucător pe care vrea să-l transfere
Denis Drăguș ar putea deveni noul atacant al celor de la FCSB, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTănase și Vali Crețu, excluși din lotul FCSB. Gestul care l-a scos din sărite pe Marius Baciu
Decizia tehnicianului vine după mai multe episoade petrecute la antrenamente în această săptămână. Cei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOut de la FCSB după 7 ani: ”Și-a permis să facă anumite gesturi”
Informația a fost confirmată de Gigi Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB, care a dezvăluit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFerrari joacă ofensiv la Monza. Veste bună pentru Hamilton și Leclerc
Potrivit celor de la Ferrari, noul motor a trecut cu succes programul de validare...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login