Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Anzor Mekvabishvili (25 de ani) a cerut să plece de la Universitatea Craiova în MLS, la Chicago Fire, iar cele două cluburi au ajuns la un numitor comun pentru transferul mijlocaşului cotat la 2 milioane de euro.
Fotbalistul născut la Tbilisi a evoluat în meciul cu final dezastuos, Ararat Armenia – Universitatea Craiova 1-0 şi există posibilitatea că aceeastă să fi fost ultima partidă în tricoul alb-albastru.
Anzor Mekvabishvili pleacă de la Universitatea Craiova
După o primă ofertă de 2 milioane de euro, clubul din SUA a urcat preţul de transfer la 3 milioane de euro, iar Mihai Rotaru a acceptat tranzacţia, susţine gsp.ro.
Dacă la Universitatea Craiova, gruzinul avea un salariu de 20.000 de euro pe lună, la echipa la care evoluează şi celebrul Robert Lewandowski el va încasa lunar 80.000 de euro.
În acest debut de sezon, Anzor Mekvabishvili a adunat 15 partide în toate competiţiile pentru olteni, reuşind să îşi treacă în cont 3 pase decisive.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCriticat din toate părțile după 2-4 cu PSG, Joao Cancelo nu a mai rezistat
Joao Cancelo (31 de ani) a fost unul dintre cei mai slabi jucători de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRăzvan Lucescu a spart ghinionul: victorie la scor, după patru înfrângeri consecutive
Al-Sadd, echipa antrenată de Răzvan Lucescu (57 de ani), a învins-o pe Al-Shahaniya, scor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInter d’Escaldes – Universitatea Craiova 1-3. Campioana României a obținut prima victorie în Conference League!
Inter d’Escaldes – Universitatea Craiova, meci din a doua etapă din Conference League, s-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Imagini groaznice”: Darius Olaru, făcut knockout în UEFA Europa League! OUT în minutul 30
Darius Olaru (28 de ani) a fost titular în meciul Royale Union SG –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login