Internaționalul român rămâne optimist în capacitatea noii sale echipe de a obţine rezultate bune în noul sezon, în ciuda startului dezamăgitor.
„Trebuie să ne îmbunătăţim capacitatea de a rămâne în meci şi de a nu primi goluri. Vom ajunge încet-încet acolo, în timp. Suntem abia la început, iar Roma este o echipă puternică, cu jucători care joacă împreună de mulţi ani. Vom deveni şi noi mai puternici, dar mai întâi trebuie să ne cunoaştem mai bine, apoi totul va veni pe teren”, a spus Drăguşin la conferinţa de presă care a avut loc la finalul partidei.
Radu Drăgușin: „Serie A este cu siguranţă un campionat de nivel înalt”
Fostul jucător al echipelor Juventus Torino şi Genoa consideră că nivelul campionatului italian a crescut mult în perioada în care el a evoluat în Premier League.
„Nivelul a crescut mult, acum nu mai există echipe împotriva cărora este uşor să joci. Este cu siguranţă un campionat de nivel înalt”, a subliniat Drăguşin.
Stoperul a subliniat totodată că a avut parte de o primire foarte bună la Fiorentina.
„Am găsit un grup care m-a primit bine. Antrenorul la fel. Încet, încet, vom înţelege mai bine ce vrea de la noi. Sunt fericit”, mai spus Radu Drăguşin, integralist în duelul cu AS Roma.
Eroul meciului de pe Stadio Olimpico a fost atacantul olandez Donyell Malen, autorul unei triple pentru învingători, în minutele 27, 52 şi 60, în urma unor assist-uri ale argentinianului Paulo Dybala.
Nicoolo Pisilli a marcat ultimul gol al gazdelor, în minutul 86, transformând într-un coşmar debutul antrenorului Fabio Grosso la Fiorentina.
Sursa Agerpres
Fără categorie
¿Qué es Allyspin y cómo funciona para jugadores en España?
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăCum a sărbătorit U Cluj, după 1-0 cu FCSB. Radu Naum: ”E o bucurie pe care o vezi când câștigi un trofeu”
Bucuria jucătorilor de la ”U” Cluj a părut să fie fără margini, după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăCum a sărbătorit U Cluj, după 1-0 cu FCSB. Radu Naum: ”E o bucurie pe care o vezi când câștigi un trofeu”
Bucuria jucătorilor de la ”U” Cluj a părut să fie fără margini, după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIanis Hagi a fost trimis pe teren în repriza a doua. Incredibil ce s-a întamplat în următoarele 9 minute
Ianis Hagi (28 de ani) a început ca rezervă duelul dintre Genclerbirligi – Alanyaspor,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAdrian Mutu a început să râdă după ce l-a auzit pe Marius Şumudică: „Bine că nu a făcut schema aia”
Adrian Mutu s-a amuzat după ce l-a auzit pe Marius Şumudică, antrenorul lui CFR...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login