Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Echipa bucureşteană Dinamo a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a şasea din Liga 1.
„Nu mi se pare un rezultat just. Echipa a arătat foarte bine, mai ales în prima repriza, şi în a doua am avut control, când ei au rămas în zece oameni. Noi ne-am bătut singuri. Am făcut două greşeli tehnice. Şi asta a fost, mergem acasă cu zero puncte.
Nu vreau să dau vina pe gazon. Nu a fost aşa perfect, dar noi am avut un meci bun”, a declarat Bergodi, la Digi Sport.
Cum s-au marcat golurile
„Câinii” au avut prima ocazie a meciului de pe stadionul Arcul de Triumf, în minutul 4, la lovitura de cap a lui Pascual, pentru ca un minut mai târziu Chipciu să lovească bara cu un şut de la distanţă. Karamoko i-a încercat vigilenţa lui Lefter, în minutul 13, în timp ce la cealaltă poartă Stanojev a trimis pe lângă bar, în minutul 23. Trei minute mai târziu Alibek Aliev a şutat şi el pe lângă poarta dinamovistă, iar golul a picat în minutul 34, la poarta oaspeţilor. Armstrong a înscris superb, d ela marginea careului şi a oferit echipei sale un avantaj minim la pauză.
Scoţianul a bifat dubla, în minutul 48, când a marcat cu un şut la firul ierbii, şi Dinamo se distanţa pe tabelă. Bellaarouch a intervenit salvator la Stanojev, în minutul 62, însă dinamoviştii au primit o lovitură grea în minutul 67. Alexandru Musi a primit al doilea galben în urma unei intrări dure la portarul Lefter şi a fost eliminat. Clujenii au profitat de situaţie şi după ce Drammeh a trimis în bara transversală, în minutul 71, acelaşi jucător a redus din diferenţă cu un şut puternic, din careu, în minutul 77. Nistor a produs emoţii dinamoviştilor cu şutul său peste poartă, în minutul 86, dar gazdele au rezistat asaltului clujean şi Dinamo – U Cluj a fost 2-1.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA fost pe val, dar totul s-a destrămat pe loc: a murit la 29 de ani. Anunțul medicului legist
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali a făcut anunțul despre Marius Baciu, după 10 meciuri la FCSB: „Nu pot să-mi bat joc”
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăE gata: Zeljko Kopic a semnat contractul și va conduce primul antrenament!
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUnirea Slobozia – Metaloglobus 1-1, DGS 1. Constantinescu a restabilit egalitatea. Un gol anulat | Liga 2, etapa 4
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Lyon –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login