
-
SuperLiga: Slobozia – UTA, luni, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 22:00, DGS 1
În urma acestui rezultat, formația lui Dan Petrescu rămâne pe locul nouă în SuperLigă, cu patru puncte. De cealaltă parte, ”Șepcile roșii” se află pe poziția a treia, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova, opt.
Dan Nistor, după ce ”U” Cluj a învins-o pe CFR Cluj: ”Scorul putea fi mai mare”
La finalul partidei din Gruia, Dan Nistor consideră că scorul putea avea proporții mai mari, mai ales, pentru că cele două echipe au ratat mari ocazii atât în prima repriză, cât și în partea a doua a jocului.
De asemenea, Nistor a avut un mesaj și pentru suporterii lui ”U” Cluj, care au venit în număr mare în Gruia pentru a-și susține favoriții.
”Sunt trei puncte importante. Scorul putea fi mai mare. Am intrat și timorați pe teren poate și din cauza suporterilor. Cred că încet, încet formăm o echipă puternică, o echipă care se va suda și vom deveni puternici.
Le facem cadou suporterilor această victorie. Perspectivele sunt bune, dar campionatul este abia la început. Vom rămâne mult timp acolo dacă vom asculta de antrenor.
Nu vedeți ce suporteri avem? Au fost miununați în această seară. Sunt pretenții de la ‘dinozaur’ (n.r. Dan Nistor), la Alex (n.r. Chipciu), suntem cei mai experimentați și trebuie să tragem echipa după noi.”, a spus Dan Nistor la flash-interviu.
VIDEO Rezumatul partidei dintre CFR Cluj și ”U” Cluj 2-3
Clasament SuperLiga, după CFR Cluj – ”U” Cluj 2-3
Etichete: u cluj , dan nistor , video cfr cluj u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăBătaie în toată regula între jucători după Galatasaray – Fenerbahce! Scene incredibile din Turcia
Duelul dintre Galatasaray şi Fenerbahce din campionatul Turciei s-a terminat cu succesul formaţiei gazdă,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăFostul antrenor al lui Gică Hagi de la Viitorul, cel mai bun din lume la Gala Balonului de Aur 2026
Gala Balonului de Aur este evenimentul de referință pentru fotbalul profesionist, iar ediția de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăFabulos: Thierry Henry a făcut toată sala să râdă cu întrebarea pusă lui Lamine Yamal
Gala Balonului de Aur a început cu un premiu important acordat celui mai bun...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăContinuă coșmarul pentru Răzvan Lucescu: al treilea meci fără victorie în Liga Campionilor
Răzvan Lucescu continuă să fie presat de rezultate, după ce avusese un start de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login