-
SuperLiga: Corvinul – CFR Cluj, duminică, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: U Cluj – UTA Arad, luni, 18:30, DGS 1
Pentru moldoveni a marcat Teodor Lungu (minutul 87), în timp ce pentru olteni a înscris Monday Etim (56).
Craiova a evoluat în inferioritate numerică din minutul 29 în acest duel, după ce Alexandru Crețu (34 de ani) a fost eliminat pentru primirea a două cartonașe galbene.
Alexandru Crețu: ”Am avut o discuție cu Marcel Bîrsan. Din cele două faulturi nu faci unul de galben”
După meci, Alexandru Crețu (34 de ani), mijlocașul Universității Craiova, a dezvăluit că a avut o discuție cu arbitrul Marcel Bîrsan referitoare la eliminarea sa, care a survenit în urma cartonașelor galbene încasate în minutele 23 și 29.
Fotbalistul oltenilor a criticat deciziile lui Bîrsan și a spus că, în opinia sa, nu ar fi meritat nicidecum să primească două avertismente.
”O seară nefericită pentru mine. Îi cer scuze că i-am lăsat pe colegi să lucreze singuri. Puteau băieții în final să scoată cele trei puncte. Am luat un eurogol cum luăm în fiecare etapă. Ca să vă explic cele două galbene. L-am întrebat pe Marcel. Am avut o discuție cu Marcel Bîrsan la rece.
La primul galben mi-a zis că este forță disproporționată în duelul cu adversarul meu… Nu știu ce să înțeleg din asta. Îmi pare rău că mi-am lăsat echipa în 10. Cred că din cele două faulturi nu faci unul de galben. Cred că puteam să fiu mai atent.
Sunt la rece, nu mai contest nimic. Am pierdut două puncte și nu aveam voie. Sunt supărat, dar asta este viața de fotbalist. Poziția de fundaș central e o poziție în care mă simt bine, cred că pot să fac bine.
Seara asta a fost contra mea. Nu avem niciun blocaj, încercăm să jucăm etapă de etapă la victorie. Ne antrenăm foarte bine, cred că vom face rezultate bune în viitor”, a spus Crețu, după meci.
VIDEO cu cele două galbene luate de Alexandru Crețu în Oțelul Galați – Universitatea Craiova
Monday Etim, după Oțelul Galați – Universitatea Craiova: ”Încercăm să rămânem uniți într-o situație dificilă”
Monday Etim, cel care a marcat golul Craiovei în acest meci, a spus că își dorea de foarte mult timp să înscrie.
”Încercăm să rămânem uniți într-o situație dificilă. Oțelul este o echipă foarte bună. Trebuie să ne concentrăm pe lucrurile pe care le putem controla. O să mă mai uit la cele două faze (n.r. cartonașele galbene ale lui Crețu). A fost decizia arbitrului.
Îmi doream mult să înscriu, n-am mai înscris de ceva vreme. A fost o frustrare, așa m-am descărcat. Acum sunt ușurat de faptul că am reușit să înscriu”, a spus și Monday Etim.
VIDEO cu golul marcat de Monday Etim în Oțelul Galați – Universitatea Craiova
Program etapa a 5-a din SuperLigă. Toate meciurile se văd la Digi Sport 1
Vineri, 14 august
- FC Voluntari – Petrolul Ploieşti 1-2
- FC Argeş – Farul Constanţa 1-1
Sâmbătă, 15 august
- FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-0
- FC Rapid – Dinamo 0-1
Duminică, 16 august
- Oţelul Galaţi – Universitatea Craiova 1-1
- 21:30 Corvinul Hunedoara – CFR 1907 Cluj
Luni, 17 august
- 18:30 Universitatea Cluj – UTA Arad
- 21:30 FCSB – FC Botoşani
Clasament SuperLigă
VIDEO Rezumat Oțelul – Universitatea Craiova, scor 1-1
Etichete: otelul , craiova , superliga , alexandru cretu , marcel birsan , galbene , otelul – universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăDupă Mohamed Salah, Trabzonspor a făcut un nou transfer spectaculos!
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Unirea Slobozia...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăAS Roma – Fiorentina 3-0, ACUM, Digi Sport 2. Gol marcat de lângă Radu Drăgușin
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Unirea Slobozia...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 ore în urmăFC Botoşani a învins FK Csikszereda, scor 1-0. Ardelenii au avut un jucător eliminat din minutul 18
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Formaţia FC Botoşani a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 ore în urmăCe lovitură! După Salah, turcii îl transferă și pe fostul jucător de la Real Madrid
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Noua echipă a lui...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login