Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Nadia Comăneci a reacționat, după ce echipa României de gimnastică feminină a înregistrat un rezultat rușinos la Campionatul European de la Zagreb. Româncele nu au reușit să se califice în nicio finală și s-au clasat pe locul 11.
Sabrina Voinea, cea mai bună gimnastă din lotul României, a fost aproape de o calificare în finala de la bârnă. Ea era pe locul nouă în clasament, fiind ca și calificată în ultimul act, dat fiind faptul că în fața ei erau și trei rusoaice.
Reacția Nadiei Comăneci, după ce a văzut ce s-a întâmplat cu Sabrina Voinea la Europene
Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei, a intervenit și a făcut contestație, după exercițiul gimnastei. În loc să-i mărească nota Sabrinei, arbitrele i-au scăzut-o serios, motiv pentru care a ratat calificarea în finala la bârnă.
Inițial, Sabrina Voinea avea nota 13.300, fiind scăzută la 13.000, căzând pe locul 23, de pe 9. Arbitrele i-au penalizat gimnastei o legătură/element, de la 5800, la 5500.
Nadia Comăneci a reacționat cu privire la cele întâmplate cu Sabrina Voinea și a transmis că rezultatul unei contestații nu poate fi anticipat.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmă„ADUO 2: tot Red Bull are cel mai performant motor termic” Adrian Georgescu, după ce FIA a publicat primele concluzii
Nikolas Tombazis, directorul departamentului de monoposturi al FIA, a declarat: „FIA a efectuat o...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGOOOL Răzvan Marin în play-off-ul Champions League! AEK, show cu Levski
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! Mutare de 95.000.000 de euro în Europa
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăPlay-off Champions League: Celje – Slovan 1-2 / Lyon – Fenerbahce 1-2 / AEK Atena – Levski 4-0 / Viking – Dinamo Zagreb 3-1
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login