CFR Cluj a anunțat, luni după-amiază, despărțirea de tehnicianul Antonio Folha, iar presa portugheză a scris despre revenirea acestuia în țara natală. Decizia clubului ardelean vine după ce echipa a fost învinsă, săptămâna trecută, cu 0-5 de Tromso, pe teren propriu, în turul trei preliminar al Conference League.
Portughezul a fost numit la conducerea tehnică a CFR-ului pe 15 iunie, după plecarea lui Daniel Pancu la Rapid. A rezistat aproape două luni pe banca formației din Gruia. În cele șase meciuri oficiale conduse, Folha a bifat două victorii, o remiză și trei înfrângeri.
Odată cu el au plecat de la echipă și membrii staffului tehnic pe care îi adusese: antrenorii secunzi Helder Ferreira și Dani Soares, precum și analistul video Paulo Menezes.
Neluțu Varga, arătat cu degetul de presa din Portugalia
Presa sportivă din Portugalia a comentat pe larg despărțirea lui Folha de CFR Cluj, iar patronul clubului, Neluțu Varga, a fost prezentat într-o lumină negativă.
”Antonio Folha și restul staffului tehnic nu au primit niciun salariu de la sosirea la CFR Cluj, același lucru petrecându-se și cu fotbaliștii aduși în această perioadă de transferuri
Printre aceștia se numără doi jucători portughezi: Andre Moreira și Bruno Costa, care nu au mai fost primiți la antrenamente și sunt, de asemenea, în negocieri pentru rezilierea contractelor, la fel ca și uruguayanul Francisco Barrios și croatul Renato Pantalon (fost la Rio Ave și Estrela da Amadora).
În total, Folha a acumulat trei înfrângeri, un egal și două victorii în scurta sa perioadă la conducerea CFR Cluj, depășind o rundă europeană – după un egal (1-1) în Armenia, au învins-o pe Alashkert cu 3-0 acasă.
În campionat, clubul, care caută să revină la câștigarea campionatelor (ultimul a fost în 2022), se află pe locul 13, cu o victorie și două înfrângeri”, a scris O Jojo.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRomina Gingașu, mesaj în forță după ce a șters toate pozele cu Piero Ferrari: „Vreau să mă mut în casă nouă”
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăOctavian Popescu „și-a încordat” mușchii la debut! Cum a reușit să provoace un adversar
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFCSB și Dinamo au jucat primele meciuri pe Arena Națională și statistica e clară
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFarul a venit cu reacția, după ce ultrașii constănțeni au aruncat cu o torță în fanii lui Dinamo și o femeie a fost dusă la spital
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login