Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Joao Paulo (28 de ani) s-a întors la FCSB, după un Mondial de poveste cu Capul Verde, care s-a văzut exclusiv în România în Universul Antena. Mijlocaşul FCSB-ului a reuşit să îl anihileze pe starul Lamine Yamal (19 ani), în meciul de debut atât al Capului Verde, cât şi al ibericilor de la Mondial.
Spania – Capul Verde 0-0 s-a văzut pe Antena 1 şi AntenaPLAY. În acel meci Joao Paulo a reuşit, la un moment dat, să îl dribleze pe Yamal.
Joao Paulo a revenit la FCSB, după un Mondial de poveste!
După acel rezultat complet neaşteptat din debutul în grupă, Spania avea să aibă un Mondial perfect. A cucerit titlul mondial, după ce a învins cu 1-0 Argentina, după prelungiri, în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY.
Capul Verde a încheiat grupa de la Mondial pe locul 2, cu 3 puncte, obţinute din 3 egaluri, după care a fost eliminată greu în şaisprezecimi de vicecampioana Argentina, după prelungiri. Argentina s-a impus cu 3-2 după cele două reprize de prelungiri, golul calificării „pumelor” fiind, de fapt, un autogol al lui Diney, din minutul 111. Joao Paulo a evoluat în meciurile cu Spania şi Arabia Saudită.
La întoarcerea în România, după Mondial, Joao Paulo a vorbit despre colecţia de tricouri cu care s-a ales în urma turneului final din America. „Am cu Oyarzabal, am un tricou cu Arabia Saudită şi 3 de la Argentina. Preferatul meu e cel de la Messi”, a spus Joao Paulo la aterizarea în România.
Alte Sporturi
Lovitură uriașă! Ratează Barcelona – Real Madrid
Alte Sporturi
Gata să semneze! Lovitură de teatru: Lionel Scaloni
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCamerele l-au filmat: un „Tricolor” a râs cot la cot cu un adversar, imediat după 2-4 cu Bosnia!
Liga Națiunilor: Spania – Croația, marți, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Cehia – Anglia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăZero dubii pentru presa din Bosnia & Herțegovina, după 4-2 cu România în Liga Națiunilor
Liga Națiunilor: Spania – Croația, marți, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Cehia – Anglia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDe cinci ori! Cuvântul repetat obsesiv de Andrei Burcă, după România – Bosnia 2-4
Liga Națiunilor: Spania – Croația, marți, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Cehia – Anglia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBîrligea a tras concluzia după eșecul rușinos al României: ”Trebuie să vină cu atitudinea corectă!”
Liga Națiunilor: Spania – Croația, marți, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Cehia – Anglia,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login