În acea perioadă, transferurile fotbaliștilor români în străinătate depindeau de aprobările venite de la cel mai înalt nivel al regimului comunist, astfel că puțini jucători primeau acceptul să plece.
Cârțu a povestit că, deși exista o variantă concretă pentru transferul său în afara granițelor, în cele din urmă nu i s-a permis să plece.

Sorin Cârțu: ”Au fost niște tratative, iar la un moment s-a blocat”
Cu 107 marcate pentru trupa din Bănie, ”Sorinacio” a punctat că a fost dezamăgit de faptul că mutarea a căzut, iar acel episod l-a făcut să ia decizia de a părăsi Universitatea Craiova și de a începe o nouă etapă în carieră.
”În ’86 la mine a fost o tentativă de a mă lua o echipă în Grecia, Veria. Au ieșit foarte puțin afară, Iordănescu, Doru Nicolae… Erau niște influențe puternice la nivel de Ceaușescu și, la vremea respectivă, se făceau prin societăți de comerț exterior.
Eu eram parte într-o clauză din asta la o societate de comerț exterior care făcea un barter. Ei trimiteau legume, grecii, în partea cealaltă cauciucuri și era și o clauză pentru mine. Erau vreo 2.000 și ceva de dolari pentru mine, dar eu luam puțin din ei. Îi lua statul, iar eu dacă plecam singur îmi dădea 10 dolari pe zi, iar dacă plecam cu soția îmi dădeau 12. Era o ciudățenie.
Dar nici așa nu voiau să-mi dea drumul, eu m-aș fi dus. Au fost niște tratative, iar la un moment s-a blocat. Acolo luai primele de joc pe care nu le mai dădeai la stat. Cel de la comerț exterior mereu îmi dădea telefon, la un moment dat s-a terminat. A fost decizia care m-a supărat și am zis că nu mai lucrez pentru nimeni, nici pentru Universitatea. Și am trecut antrenor-jucător la Electroputere”, a spus Sorin Cârțu pentru Euronews.
Aventura de la Electroputere avea să fie începutul drumului lui Cârțu spre banca tehnică. Ulterior, a revenit la Universitatea Craiova, iar în 1991 a reușit una dintre cele mai importante performanțe ale carierei sale de antrenor: câștigarea campionatului și a Cupei României, realizând eventul cu formația olteană. În prezent acesta ocupă funcția de președinte de onoare al campioanei României.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăRaul Rusescu nu a mai rezistat după Universitatea Craiova – FCSB 5-0: „Nu am cuvinte! Cum să comentez?”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Raul Rusescu, fostul atacant...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSingurul jucător al Barcelonei criticat dur în startul de sezon perfect: „Încearcă, dar degeaba! Nu e un star!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Barcelona are un început...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBogdan Mara deja lucrează cu Gigi Becali! Cele două transferuri făcute de FCSB
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gigi Becali a anunţat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBogdan Mara deja lucrează cu Gigi Becali! Cele două transferuri făcute de FCSB
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gigi Becali a anunţat...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login