Introdus pe parcursul meciului, Alexandru Cicâldău și-a trecut numele pe lista marcatorilor la penalty-uri și a vorbit, la final, atât despre succesul echipei, cât și despre perioada de mercato.

Alexandru Cicâldău: ”O seară importantă”
Mijlocașul a recunoscut că obiectivul Craiovei a fost păstrarea trofeului și a transmis că echipa își propune să lupte din nou pentru toate competițiile.
”A fost o seară importantă. Am luat toate cele trei trofee. Acesta a fost obiectivul, să ținem trofeul acasă. Am intrat aproximativ 20 de minute, îmi place să atac careul din linia a doua și speram să marchez”, a declarat Cicâldău, conform digisport.ro.
Întrebat dacă a vorbit cu ai săi colegi să nu părăsească echipa în plină campanie europeană de calificare, fotbalistul a spus că nu are informații despre eventuale despărțiri, însă este convins că Universitatea Craiova va găsi rapid soluții.
”Nu am vorbit cu nimeni și nu știu cine pleacă. Cine va pleca, sper să o facă pentru un pas înainte în carieră. Clubul sigur îi va înlocui”, a afirmat mijlocașul.
Cicâldău a dezvăluit și că executarea loviturilor de departajare nu a fost întâmplătoare, deoarece echipa s-a pregătit special pentru acest scenariu.
”Am bătut și ieri penalty-uri. Asta am făcut mereu înaintea meciurilor eliminatorii”, a explicat el.

În privința noului sezon, jucătorul Craiovei consideră că rezultatele din stagiunea precedentă nu mai au nicio relevanță și că întreaga echipă trebuie să confirme din nou pe teren.
”Sezonul precedent a trecut. Am fost puternici, dar acum nu mai contează. Suntem o echipă care se bate pentru toate trofeele”, a încheiat Alexandru Cicâldău.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMarius Șumudică: ”Am plecat la București, nu am avut nicio discuție”
Marius Șumudică (55 de ani) nu a rămas la Cluj după meciul pe care...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLăsat pe dinafară de Hagi, fotbalistul român a făcut un meci mare cu Celtic! A fost inclus în echipa etapei
La începutul lunii august 2026, Kevin Ciubotaru (22 de ani) a semnat cu scoțienii...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDaniel Pancu a spus clar câte transferuri vrea în iarnă la Rapid: ”Conducerea știe deja”
În cursul zilei de joi, 29 octombrie, Daniel Pancu (49 de ani) a susținut...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDerby-ul cu Napoli, decisiv pentru postul lui Spalletti. O legendă a fotbalului francez este pe lista lui Juventus
Juventus a suferit un eșec usturător cu Genoa, scor 0-2, iar postul lui Luciano...
De admin


You must be logged in to post a comment Login