Connect with us

Alte Sporturi

Fiica lui Cristi Săpunaru a împlinit 19 ani! Căpitanul Rapidului, mesaj plin de emoţie pentru Alessia Săpunaru: „Asta să ştii!”

Nu au recunoscut niciodată durerea pe care mi-au provocat-o. Am fost eu cel care am suferit și care a trebuit să-mi culeg bucățile pentru a mă reconstrui. Ei au ales asta și acum trebuie să sufere consecințele pentru monstrul pe care l-au creat. Este problema lor care trebuie rezolvată”, este mesajul din acel clip.

Neil Lennon a rupt tăcerea despre situaţia lui Cristi Săpunaru

Neil Lennon a rupt tăcerea despre situaţia lui Cristi Săpunaru, la Rapid. Ajuns la 40 de ani, fundaşul căpitan al giuleştenilor nu a prins încă niciun minut sub conducerea lui Lennon. Antrenorul a dat detalii înainte de meciul cu Petrolul, ce va avea loc luni, la ora 22:00.

Nu este forțat să se retragă, nu, sub nicio formă. Este un profesionist desăvârșit, iar forma sa fizică este în parametri. Am avut o discuție cu el joia trecută, înaintea partidei cu CFR Cluj.

Va juca cu siguranță, își va aduce contribuția în acest sezon, însă trebuie să fie răbdător. Fie că va fi în primul 11, fie că va intra din postura de rezervă, va juca în multe partide din acest sezon. Există o șansă să îl vedem luni, însă nu vă voi transmite ce echipă voi folosi”.

Este un meci foarte important pentru noi, mai ales că este un derby. Consider că Petrolul este o echipă bună, chiar dacă nu au arătat asta în ultimul meci. Mister mi-a oferit o încredere pe care eu consider că am meritat-o. Voi munci și voi fi serios în cotninuare. Mi-am ridicat nivelul la un standard, vreau să îl mențin”, a spus Lennon, în cadrul unei conferinţe de presă.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi