-
Media: Fotbal Club, miercuri, 20:00, DGS 1
-
Media: Fotbal European, miercuri, 22:45, DGS 1
”Lucrez la cazul lui Harry Kane. Am demonstrat și înainte de ce sunt capabil, așa că știu ce trebuie să fac pentru a-l opri. Nu îi doresc o accidentare gravă. Va fi doar atât cât să-l împiedice să joace bine împotriva țării mele. Îmi voi face treaba astfel încât să ajut Ghana”, declara Nana Kwaku Bonsam.
Bonsam se autointitulează ”singurul om autentic din Africa” și susține că puterile sale provin de la unul dintre cele mai mari și renumite sanctuare din Africa de Vest – Kofi oo Kofi.
Harry Kane, doar 19 atingeri în Anglia – Ghana! A fost de recunoscut contra africanilor
Dacă în prima partidă de la CM 2026 a făcut show și a marcat de două ori împotriva Croației în victoria cu 4-2, Harry Kane a avut o prestație de uitat împotriva africanilor, fiind unul dintre cei mai slab notați fotbaliști pe Sofascore, cu 6,8. Doar Jude Belligham (6,3) și Noni Madueke (6,6) au obținut un calificativ mai mic.
- Din cele 10 pase încercate, Kane a reușit doar 7, a suferit două faulturi și a pierdut posesia de cinci ori.
Potrivit OPTA, Kane a avut doar 19 atingeri contra Ghanei, cel mai mic număr înregistrat vreodată de el la un turneu final unde a jucat toate minutele pentru Anglia. Este o cifră extrem de mică pentru atacantul de 32 de ani, mai ales că este recunoscut pentru faptul că obișnuiește să coboare și să ceară mingea, nefiind genul de vârf care așteaptă balonul în careu.
Kane are ocazia să-și ia revanșa împotriva celor din Panama. Partida este programată pe 28 iunie, ora 00:00, și va putea fi urmărită în format live text pe site-ul digisport.ro.
81 de goluri în 116 selecții pentru Anglia are Harry Kane. 60 de milioane de euro este cota sa de piață pe site-ul de specialitate transfermarkt.
Vraciul susține că Nana Kwaku Bonsam l-a accidentat pe Cristiano Ronaldo în 2014, când CR7 a ratat meciul cu Ghana
”Știu care este problema cu accidentarea lui Cristiano Ronaldo, lucrez la asta. Iau această chestiune foarte în serios.
Am spus acum patru luni că voi lucra serios la cazul lui Cristiano Ronaldo și că îl voi exclude din Cupa Mondială sau, cel puțin, îl voi împiedica să joace împotriva Ghanei, iar cel mai bun lucru pe care îl pot face este să-l țin pe tușă din cauza unei accidentări.
Această accidentare nu poate fi vindecată de niciun medic, ei nu pot vedea niciodată ce o provoacă, deoarece este de natură spirituală. Astăzi este genunchiul, mâine este coapsa, poimâine este altceva”, declara Nana Kwaku Bonsam la vremea respectivă.
Etichete: anglia , harry kane , vraci , anglia ghana , nana kwaku bonsam
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Zeljko Kopic, eliminat în Polonia!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăZeljko Kopic, eliminat în Polonia!
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJucătorul pe care Zidane a declarat că-l „iubește”, dar nu l-a convocat la națională
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVictorie dramatică pentru CSM Oradea în preliminariile Ligii Campionilor
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRapid – FC Argeș 2-0, ACUM, Digi Sport 1. Gool! Grameni a făcut ”dubla”
18.09.2026, 22:20 SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj...
De admin

You must be logged in to post a comment Login