Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Leo Messi a reuşit să marcheze în partida dintre Argentina şi Austria, iar astfel a devenit cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale, cu 17 goluri.
Atacantul sud-american a finalizat cu sânge rece o fază de atac rapidă pentru echipa sa, cu un şut din careu, cu piciorul stâng, asta după ce în startul confruntării a ratat o lovitură de la 11 metri.
Ce scrie presa din Argentina după ce Leo Messi a intrat în istoria Cupei Mondiale
Reacţiile după golul istoric marcat de Leo Messi nu au întârziat să apară, iar jurnaliştii din ţara natală au avut imediat cuvinte de laudă pentru elevii lui Lionel Scaloni.
”Superb: o fază excelentă a Argentinei pe flancul stâng, o pasă înapoi a lui Medina pe care Almada a lăsat-o să treacă, iar Leo a marcat cu stângul, ducând scorul la 1-0 și stabilind un record absolut: cel mai bun marcator din istoria Cupelor Mondiale”, au scris cei de la Ole.
Lionel Messi a intrat în istoria Cupei Mondiale
Performanţa decarului este, fără discuţii, un idol pentru cei din ţara sa, drept dovadă cuvintele frumoase care îi sunt adresate.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăBarcelona – Getafe 3-0 / Real Madrid – Villarreal 1-0 / Alaves – Atletico 1-2. Catalanii își consolidează poziția de lider
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăSylla, semne obscene către tribune, după ce suporterii FCSB-ului i-au strigat lozinci rasiste: ”Nu e normal”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăAlexandru Stoian a surprins, după ce a marcat unicul gol la FCSB – Oțelul Galați: ”Nu era pentru mine”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăKarlo Muhar a spus totul, după ce Reghecampf l-a făcut căpitan la FCSB: ”Cea mai grea perioadă din viața mea”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login