
-
SuperLiga: Farul – FC Botoșani, duminică, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, sâmbătă, 22:00, DGS 1
Franțuzoaica era cotată drept favorită clară în această partidă, mai ales că beneficia și de avantajul de a juca la Paris, însă Jaqueline Cristian nu a fost de acord cu calculele hârtiei.
Deși a pierdut primul set, sportiva din România nu s-a dat bătută și a revenit spectaculos, reușind victoria în două ore și 35 de minute.
Reacția francezilor a venit imediat, după ce Jaqueline Cristian a învins-o pe Caroline Garcia
Galerie Foto
Francezii au reacționat imediat după ce Jaqueline Cristian a produs surpriza zilei și a învins cea mai bine cotată jucătoare din Hexagon.
”Debutul ’perfect’ pentru Garcia”, a fost ironia lansată de fflose.com.
”Lyoneza în vârstă de 30 de ani nu a reușit să alunge karma proastă care o înconjoară la Roland-Garros de câțiva ani: nu a mai trecut de turul 2 al Grand Slam-ului parizian din 2021. Și Olimpiadele nu au avut un efect salvator.
Deși a intrat bine în meci câștigând primul set cu 7-5, a dispărut treptat după aceea. După break-ul de la 3-2 împotriva ei în setul 2 a început calvarul, iar îndoielile păreau să o invadeze treptat pe franțuzoaică, unul dintre principalele ei defecte. O breșă în care s-a repezit românca, care a câștigat apoi următoarele două seturi”, a notat Le Parisien, cu referire la momentul de care a profitat din plin Jaqueline Cristian.
”Garcia a beneficiat după retragerea Elenei Rybakina și a devenit cap de serie, evitând-o astfel numărul 7 mondial, Qinwen Zheng în primul tur. Totuși, fără prea mult succes. Jocul nu a fost unul consistent din partea jucătoarei de 30 de ani, care după un prim set solid, a revenit la vechile obiceiuri, a cedat la schimburile lungi și a făcut prea multe erori care puteau fi evitate”, a scris L’Equipe, care nu s-a ferit să o critice pe cea mai bună jucătoare franceză din activitate.
În turul doi, Jaqueline Cristian va da peste câștigătoarea duelului Naomi Osaka – Angelique Kerber, în ceea ce se anunță un nou meci extrem de dificil pentru româncă.
Etichete: jocurile olimpice , jaqueline cristian , caroline garcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăU Cluj – Oţelul 3-0. Clujenii lui Cristiano Bergodi, primul succes după trei înfrângeri la rând
Min. 1: A început partida de pe Cluj Arena. Echipele de start: U Cluj...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăNations League devine istorie în actuala formă! UEFA vrea să treacă la un sistem ca în Champions League
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Comitetul Executiv al UEFA...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăSurprize în echipa de start a FCSB-ului! Un jucător debutează în tricoul echipei lui Becali. Ce se întâmplă cu Drăguş
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ronny Labonne (29 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăFCSB – Petrolul, ora 21:00 (LIVE TEXT). Echipele de start: Drăguş, rezervă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Confruntarea dintre FCSB şi...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login