-
Media: Digi Sport Special, miercuri, 18:00, DGS 1
-
Media: Liga Digi Sport, miercuri, 16:00, DGS 1
Reprezentativa pregătită de Didier Deschamps a avut emoții în prima repriză, când senegalezii au lovit bara, însă s-a ”trezit” în partea a doua, iar Mbappe (66, 90+6) și Barcola (82) i-au adus victoria vicecampioanei mondiale. Mbaye (90+4) a marcat golul africanilor.
Franța – Senegal 3-1, la Cupa Mondială 2026. Arbitrul le-a refuzat un penalty europenilor, deși a revăzut duelul dintre Mane și Mbappe pe monitorul VAR
În minutul 58, la 0-0, a avut loc cel mai controversat moment al partidei de la New Jersey. Kylian Mbappe, intrat în suprafața de pedeapsă adversă, a fost pus la pământ de Sadio Mane, care a avut o intervenție imprudentă prin alunecare.
Galerie Foto
Inițial, centralul iraniano-australian Alireza Faghani a arătat spre colțul terenului și a acordat corner pentru Franța. La scurt timp, Shaun Evans, arbitrul VAR, a intervenit și l-a chemat la marginea terenului pentru a revedea faza.
După câteva zeci de secunde, Faghani s-a lămurit și a făcut semn către careul Senegalului. Toată lumea credea că a indicat punctul cu var, dar surpriză! Nici vorbă de penalty. De fapt, a anulat cornerul și a dat repunere din 6 metri pentru senegalezi.
Decizia i-a lăsat ”mască” atât pe francezi, cât și pe experții în arbitraj. Cei de la Archivo VAR, cont cu peste 400.000 de urmăritori pe X specializat în arbitraj, a dat un verdict categoric: ”Cocoșul Galic” ar fi trebuit să primească lovitură de la 11 metri.
”Gafa lui Alireza Faghani în meciul Franța – Senegal. Mbappe lovește mingea, iar Mane, ajuns târziu, îl împiedică evident în careu. ESTE PENALTY. Arbitrul iranian, chemat la monitorul VAR, a decis să le facă o farsă celor prezenți”, a notat sursa menționată anterior.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Faza nu a mai contat în economia jocului, însă se putea dovedi extrem de importantă, având în vedere că s-a petrecut la 0-0. În celălalt meci al grupei I, Iraq întâlnește Norvegia.
Desfășurarea meciului Franța – Senegal 3-1, la Cupa Mondială 2026
”Leii din Teranga” au avut prima ocazie mare a meciului (25), când Nicolas Jackson a plecat pe contraatac şi a şutat din unghi, însă mingea a lovit bara şi a ieşit în corner din portar. Mane (40) l-a testat şi el pe Maignan, iar Ismaila Sarr (45+7) a ratat din 7 metri.
”Les Bleus” au controlat jocul din debutul reprizei secunde, iar Doue (47) a dezvăluit intenţiile ofensive ale echipei antrenate de Didier Deschamps. Olise (53) a fost blocat in extremis de portarul Mendy, care s-a remarcat şi în faţa lui Mbappe (57).
În minutul 58, Mbappe a căzut în careu la un duel cu Mane, arbitrul nu a acordat penalty, a fost sesizat din camera VAR, însă a rămas pe poziţie şi după ce a urmărit reluările.
Mbappe (64) a ratat întâlnirea cu mingea la lansarea lui Olise, dar a deschis scorul două minute mai târziu (66), care a trimis din 7 metri pe lângă Mendy, după pasa genială a aceluiași Olise.
Portarul Mendy (74) s-a evidenţiat în faţa lui Doue. Jackson (79) a trimis peste poartă din marginea careului mic, după care Franţa s-a desprins pe tabelă prin reuşita lui Barcola (82), care a scăpat singur şi l-a lobat pe Mendy, după pasa lui Rabiot, la două minute de la intrarea pe teren.
Francezii au mai avut o ocazie prin Mbappe (86), cu un şut de la 15 metri, prins de Mendy. Naționala Senegalului a înscris golul de onoare prin Ibrahim Mbaye (90+4). Atacantul lui PSG a marcat cu un şut la colţul scurt.
Câteva zeci de secunde mai târziu, Mbappe a refăcut ecartul (90+6), cu un şut de la circa 25 de metri, care l-a surprins ieşit din poartă pe Mendy. Senegalezii mai puteau marca o data, dar Maignan a agăţat in extremis o minge deviată de Saliba (90+10).
Grupele de la Cupa Mondială 2026
- Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
- Grupa B: Canada, Elveţia, Qatar, Bosnia şi Herţegovina
- Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoţia, Haiti
- Grupa D: Statele Unite, Australia, Paraguay, Turcia
- Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeş, Curaçao
- Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
- Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
- Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Capul Verde
- Grupa I: Franţa, Senegal, Norvegia, Irak
- Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
- Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Republica Democratică Congo
- Grupa L: Anglia, Croaţia, Panama, Ghana
Etichete: arbitru franta , sadio mane , kylian mbappe , franta-senegal , alireza faghani , franta cm 2026 , penalty franta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Nicolescu s-a întâlnit cu Aleksander Ceferin și a tras concluziile
Evenimentul din capitala Danemarcei reunește conducători ai unor cluburi importante din Europa, reprezentanți ai...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăF1 Esports la răscruce: spectacol fără model de business
Potrivit informațiilor apărute în presa spaniolă, în culise se vorbește despre o posibilă retragere...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali plătește o sumă exorbitantă pentru un fotbalist pe care l-ar putea folosi greșit
Fostul mijlocaș consideră că internaționalul român are calități care îi permit să facă diferența...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”România, la pauză”. Vali Moraru propune un exercițiu de imaginație
Suntem acolo, în vestiar, secătuiți, încercând să înțelegem ce naiba ni se întâmplă. Adversarii...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login