-
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1
-
Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri, 23:00, DGS 2
”Masha” a părăsit ”sportul alb” cu cinci trofee de Grand Slam: Wimbledon (2004), US Open (2006), Australian Open (2008), Roland Garros (2012, 2014) și cu aproape 39 de milioane de dolari câștigate exclusiv din premii sportive, pe lângă numeroasele contracte de sponsorizare.
Fiind una dintre cele mai atractive sportive din circuitul WTA la vremea respectivă, Sharapova a colaborat cu branduri extrem de importante, iar veniturile sale din publicitate sunt estimate la 250 de milioane de dolari.
Maria Sharapova a fost îndrăgostită de Juan Carlos Ferrero! Ea avea 16 ani, iar el 23 de ani
Galerie Foto
Dacă Sharapova ”a furat” foarte multi inimi prin aparițiile sale de pe teren și din afara acestuia, în cartea ei, ”Unstoppable: My Life So Far”, sportiva rusoaica a dezvăluit numele sportivului care i-a provocat aceleași emoții.
Este vorba despre Juan Carlos Ferrero (46 de ani), câștigător de Roland Garros în 2003. Spaniolul i-a fost antrenor până la începutul acestui an lui Carlos Alcaraz (numărul 2 în clasamentul ATP), cel care are deja în palmares șapte Grand Slam-uri.
Se întâmpla pe vremea când Sharapova avea doar 16 ani, iar Ferrero 23, în timpul pregătirii sezonului de zgură când jucătoarea din Rusia s-a antrenat pentru o perioadă la academia ibericului.
”În acele câteva săptămâni, urmărindu-l pe Ferrero cum se antrenează, cum vine și pleacă, observând felul în care vorbea și se comporta, cum își dădea părul din ochi, am dezvoltat o adevărată pasiune pentru el. Avea 23 de ani, iar eu doar 16. În multe țări, asta nici măcar nu ar fi legal. Ce pot să spun? Inima vrea ceea ce vrea.
Când îi vedeam împreună (n.r. pe el și partenera sa) atât de drăguți, îmi aminteam că eram cel mai caraghios lucru din lume, un copil îndrăgostit. Probabil că ea era cea mai drăguță fată din lume, dar cum aș fi putut văzut eu altceva decât realitatea care mi-a subminat visele?
Apreciez modul în care s-a comportat, felul delicat și serios în care m-a tratat. Nu m-a făcut niciodată să mă simt mai puțin matură sau importantă, dar în același timp mi-a transmis, în stilul lui natural, că nu se putea întâmpla nimic între noi”, povestea Sharapova.
Galerie Foto
Etichete: juan carlos ferrero , maria sharapvova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDavid Miculescu n-a mai rezistat, după Gloria Bistrița – FCSB 1-0
FCSB a fost învinsă surprinzător în deplasare, scor 0-1, de Gloria Bistrița (echipa de...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAnamaria Prodan s-a retras! Surpriză uriașă, după decizia definitivă a instanței în procesul cu ”Reghe”: ”Sunt banii lui”
Instanța a stabilit printr-o decizie definitivă că procesul în care Anamaria Prodan (53 de...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAntrenorul de la Gloria Bistrița a repetat de 4 ori același cuvânt, după 1-0 cu FCSB în Cupa României
Sebastian Moga, noul antrenor al celor de la Gloria Bistrița, a reacționat după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăȘedință la Barcelona, după eșecurile cu PSG și Real Madrid! Decizia luată în cazul lui Hansi Flick
Deși Barcelona a început sezonul perfect, cu 11 victorii consecutive în La Liga și...
De admin

You must be logged in to post a comment Login