
“Nu prea îmi vine să cred că sunt 28 de ani de la Cupa Mondială din Franţa, ultima noastră participare. Asta pentru că eu am mai trecut şi peste pauza aia de 20 de ani, adică de la Mexic ’70 până în Italia ’90. Până la urmă a venit nebunia de calificare şi mă bucur că am contribuit şi eu la ea. Eu tare mult mă mândresc cu chestia asta, că am reuşit şi eu să pun umărul atunci. Deci acum sunt 28 de ani… e incredibil. Îmi pare rău, mai ales când văd că sunt atâtea alte ţări acolo. Pentru că e Mondialul cu 48 de selecţionate, cele mai multe de la înfiinţare. Din păcate noi nu am reuşit să ne numărăm printre ele“, a menţionat el.
Balint nu uită golul cu Argentina, din 1990
Cea mai frumoasă amintire a lui Gabi Balint legată de Cupa Mondială din 1990 rămâne golul înscris împotriva Argentinei lui Diego Armando Maradona în partida încheiată atunci la egalitate, 1-1.
“Pentru un jucător de fotbal să joci la o Cupă Mondială e maximum ce îşi poate dori. Bine, şi Cupa Campionilor Europeni a fost un trofeu extraordinar pentru mine la care eu sincer nici n-am visat, dar Cupa Mondială e maximum. De mic, de când începe să îţi placă fotbalul te gândeşti la echipa naţională şi să joci cu ea la Cupa Mondială. Asta cred eu că e încununarea unei cariere perfecte de fotbalist. Eu asta am simţit. Mai ales că eu am reuşit să şi marchez acolo împotriva Argentinei, care era campioana mondială atunci.
Categoric golul ăla împotriva Argentinei lui Maradona este cea mai frumoasă amintire a mea de la Cupa Mondială. El a venit după două mari ratări ale mele. Sincer, simţeam că voi marca în acel meci. A fost incredibil, mai ales că m-am bucurat după meci alături de tatăl meu care era prezent acolo. Deci pentru mine a fost exact ce mi-am dorit mai mult şi mai mult de la fotbal. Sigur că mi-am încheiat cariera cam prea devreme, dar a fost o carieră plină“, a spus Balint.
Numărul mare de meciuri de la această Cupă Mondială poate duce la saturaţie, este de părere Gabi Balint, care susţine că îşi va alege câteva meciuri mai importante la care să se uite.
“Mărirea numărului de echipe la 48 de la Mondiale ţine tot de marketing, de partea financiară. Sunt meciuri mai multe, vin mai mulţi bani. Pe de o parte e bine pentru că sunt echipe mai slab cotate care aşa au şansa să ajungă acolo, din păcate noi nu am reuşit. Pentru Haiti, Iordania sau Curacao este ceva extraordinar să fie acolo, e clar. Mai ales că primesc şi bani că au ajuns la Cupa Mondială. Dar eu sincer vă spun nu o să urmăresc toate meciurile, sunt mult prea multe, unele vor fi noaptea, dar o să văd rezumatele.
Dacă ne aducem aminte în trecut, erau mai puţine meciuri, erau mai importante şi toată lumea se uita. Acum există o saturaţie, pur şi simplu sunt prea multe meciuri chiar şi pentru cineva înnebunit după fotbal. Nu poţi să faci faţă la atât de multe meciuri. Sunt sigur că lumea o să îşi aleagă câteva la care o să se uite, altfel ajungi la saturaţie şi nu o să-ţi mai placă fotbalul“, a precizat Balint.
Balint susţine Spania la World Cup 2026
Ca fost jucător formaţiei Real Burgos la începutul anilor ’90, Gabi Balint speră ca Spania să câştige trofeul suprem anul acesta.
“Franţa este una dintre candidatele la câştigarea trofeului, la fel şi Spania. Sigur că e Brazilia, Argentina, apoi şi Uruguay, de asemenea Portugalia, care iar e o echipă foarte, foarte bună. Eu cred totuşi că o ţară europeană va reuşi să câştige Cupa Mondială. Sunt mai puternice. Pe Brazilia, deşi e întotdeauna una dintre favorite, nu o văd aşa de puternică.
Eu unul sunt mai apropiat de Spania, am jucat acolo şi mă atrage fotbalul din ţara asta. Şi atunci am zis că la Mondialul ăsta merg pe mâna Spaniei, să vedem ce reuşeşte. Surprize 100% vor fi pentru că mereu au fost la turneele finale. Nu ştiu, poate Maroc să ajungă destul de sus. Dar nu pot să spun clar pentru că nu prea am urmărit meciuri din calificări ale ţărilor cu fotbal mai jos“, a afirmat Balint.
Campionatul Mondial 2026 se dispută în perioada 11 iunie – 19 iulie 2026, fiind organizată în premieră de trei ţări gazdă: Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic. Competiţia e exclusiv în Universul Antena.
Acesta este primul turneu final din istorie extins la un număr record de 48 de echipe participante, faţă de 32 la ediţiile anterioare.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDenis Alibec și Anca Surdu s-au căsătorit! Fosta gimnastă a dat vestea cea mare
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA venit și reacția UEFA, după ce Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren în Danemarca – Ucraina
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA confirmat! Semnează cu FCSB și poate intra direct în primul 11
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăApariție rară! A revenit în spațiul public, la 15 ani după ce Gardoș i-a „nenorocit” cariera. Cu ce se ocupă
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login