Oficialul ”nerazzurrilor” a vorbit despre situația antrenorului român la evenimentul în care a fost prezentat programul sezonului 2026-2027 din Serie A și a dezvăluit că noua înțelegere este deja semnată.
”Chivu și-a prelungit deja contractul până în 2028, o vom anunța în următoarele zile”, a afirmat Marotta, conform Gazzetta dello Sport.

Chivu a făcut legea cu Inter în Italia
Decizia conducerii vine după un sezon de excepție reușit de tehnicianul român. Instalat pe banca lui Inter în vara anului trecut, Chivu a condus echipa spre event încă din primul an de mandat.
Inter a dominat campionatul și a încheiat sezonul cu un avans de 11 puncte față de Napoli, principala urmăritoare.
Formația din Milano a completat apoi dubla internă după succesul cu 2-0 obținut în finala Cupei Italiei contra lui Lazio.
Marotta, despre transferul lui Palestra
Marotta a abordat și subiectul lotului pentru sezonul viitor. Președintele lui Inter a confirmat faptul că Denzel Dumfries se află la final de drum pe Giuseppe Meazza, în timp ce clubul urmărește întărirea flancului drept.
Una dintre variantele analizate este Marco Palestra, internațional italian în vârstă de 21 de ani, jucător care a evoluat în sezonul trecut la Cagliari, sub formă de împrumut de la Atalanta.
”Îl admirăm pe Palestra, dar trebuie să rămânem prudenți. Este un jucător foarte interesant, iar cu Dumfries vom avea o plecare în acest rol. Pepo Martinez rămâne, dar apoi va depinde de Chivu să decidă dacă va fi titular”, a spus Marotta.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăVeste bună pentru Dinamo, la negocierile cu înlocuitorul lui Zeljko Kopic. Suma pe care trebuie să o plătească
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Dinamo a primit o veste bună, în pline...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMihai Stoica a explicat tot, după ce Universitatea Craiova i-a “furat” jucătorul FCSB-ului: “M-a surprins”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Mihai Stoica a venit cu explicaţii, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA fost luată decizia finală! Anunțul făcut de Casa Albă cu privire la vizele pentru jucătorii naționalei Iran
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Jucătorii lotului Iranului pentru Cupa Mondială au primit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe salariu va avea Zeljko Kopic la noua echipă. Diferenţă uriaşă faţă de cât încasa la Dinamo
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Zeljko Kopic (48 de ani) s-a despărţit de...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login