
-
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
-
Conference League: CFR Cluj – Neman, joi, 20:30, DGS 1
- Calificarea în faza următoare a competiției se va decide în returul de la Budapesta, care este programat pe 31 iulie, de la ora 21:00. Partida va putea fi urmărită în regim LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro
În această partidă, Marius Ștefănescu (25 de ani) a fost titular pentru campioana României, dar nu a reușit să aibă o evoluție consistentă, lucru recunoscut chiar și de Gigi Becali (66 de ani) la finalul meciului.
Evoluția lui Ștefănescu împotriva lui Maccabi l-a surprins într-un mod neplăcut și pe unul dintre cei mai importanți jucători din istoria Stelei.
Marius Lăcătuș: ”Mă așteptam la mai mult de la Marius Ștefănescu”
Marius Lăcătuș (60 de ani), fostul mijlocaș al Stelei București, a mărturisit că a fost dezamăgit de prestațiile pe care le-a avut Marius Ștefănescu până acum în tricoul FCSB-ului.
De asemenea, ”Fiara” a subliniat că evoluția atacantului dreapta din meciul cu Maccabi a fost una destul de ”ștearsă”, care a ieșit în evidență doar prin două centrări trimise în interiorul careului advers.
”Din câte am înțeles, Ștefănescu va primi credit în continuare. (n.r. ți-a plăcut de Ștefănescu?) Mă așteptam la mai mult de la el. Nu e de ajuns să dai o centrare sau două pe meci. Este destul de puțin la așteptările care sunt de la el”, a spus Lăcătuș, la emisiunea Fotbal Club.
De când a ajuns la FCSB, Marius Ștefănescu a evoluat în 5 partide, a marcat un gol (împotriva Corvinului Hunedoara, în Supercupa României câștigată cu 3-0) și a furnizat o pasă decisivă.
- 1,7 milioane de euro este cota de piață a lui Ștefănescu, potrivit Transfermarkt
- până în vara anului 2029 mai are atacantul contract cu FCSB
Pentru a-l aduce pe Ștefănescu la FCSB, Gigi Becali a scos din buzunar 1,3 milioane de euro, sumă pe care le-a plătit-o celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.
VIDEO cu intervenția lui Gigi Becali, după FCSB – Maccabi 1-1
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: marius lacatus , fcsb , marius ștefănescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Favoritul” lui Hagi a marcat golul victoriei, la debutul pentru noua echipă
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMihai Rotaru i-a făcut o contraofertă lui Anzor Mekvabishvili! Răspunsul a fost dat imediat
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”După luni de negocieri”, au bătut palma și Ousmane Dembele semnează
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFlorin Prunea ”a distrus” doi jucători de la FCSB: ”Săracul, ce țeapă” / ”Ce vijelie”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login